12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:48
No menu items!

Români răniți în urma unui accident feroviar cu trenul Sofia – Istanbul

spot_img

Mai mulţi cetăţeni români au fost răniţi uşor, la Plovdiv, după ce locomotiva a lovit primul vagon al trenului internaţional Sofia – Istanbul

accident_tren_sofia_20037600novinite.com

Nouă persoane, dintre care opt sunt străini, au fost primite la Spitalul Universitar din Plovdiv, potrivit agenţiei bulgare Focus, care citează oficiali ai poliției. Printre cei opt străini se numără cinci români, un portughez, un spaniol şi un german. Un copil a fost rănit, dar nu se precizează naţionalitatea lui. O femeie de naționalitate bulgară are mai multe traumatisme la nivelul pieptului şi abdomenului, și nasul rupt. Starea ei este stabilă, conform medicilor. Ceilalți 8 pasageri  au  răni uşoare şi nu au avut nevoie de internare în spital.

Alți 60 de pasageri, care nu au fost răniți, au fost transportați cu alte mijloace la destinație.

Conform oficialilor, locomotiva efectua manevre de atașare la tren, viteza fiind mică, de 15-20 de kilometri pe oră. Trenul staționa în gara Plovdiv. Cauzele incidentului sunt în curs de cercetare.