Români morți și răniți într-un accident rutier în Turcia

Doi turişti români şi-au pierdut viaţa, luni, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier în Turcia. 

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în microbuz se aflau 16 turiști de cetățenie română, iar accidentul s-a produs într-o zonă situată între localitățile Manavgat și Akseki.

Potrivit informaţiilor obţinute până în acest moment, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, doi cetățeni români au decedat, iar alți 14 au fost transportați la două spitale din apropiere, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

O echipă consulară mobilă este în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru a verifica situaţia acestora şi a menţine contactul cu medicii curanţi. De asemenea, un reprezentant al Consulatului Onorific al României la Antalya se află în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru acordarea asistenţei necesare.

În acelaşi timp, ambasadorul României la Ankara se află în contact permanent cu guvernatorul provinciei Antalya și cu directorii spitalelor în care se află cetățenii români.

În paralel cu solicitările de sprijin întreprinse de Ambasada României la Ankara, ambasadorul român a cerut asistență ministerului turc al afacerilor externe în vederea obținerii tuturor informațiilor legate de cazul aflat în atenție și acordarea sprijinului necesar.

Ambasada României la Ankara păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile turce competente, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale.

Emanuel Stan

NICIUN COMENTARIU