12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:03
No menu items!

Românca ucisă de rechin în Egipt era din Suceava. Lucra la Direcția de Finanțe și își cumpărase două sejururi în Hurghada

spot_img

Românca ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt era suceveancă. Este vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani, funcționară la Direcția de Finanțe. Conform surselor Monitorul de Suceava, femeia își cumpărase două sejururi în Egipt, pentru a beneficia de o vacanță mai lungă.

Ministerul de Externe a transmis, luni, că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unei românce aflate în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

„În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului. Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin. Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România”, se arată în comunicatul MAE.

Ministerul mai arată că Ambasada de la Cairo nu a primit deocamdată alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident, precizând totodată că „la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale”.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA FOTO:wikivoyage.org