16.1 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 1:54

Român, bătut şi înjunghiat în Franţa pentru un presupus furt

spot_img

Trei persoane sunt suspectate că au agresat şi rănit cu arma albă un român fără adăpost

 cutit-500x373

Trei bărbaţi au fost plasaţi în arest preventiv, în comuna Dax din Aquitaine (sud-vest), fiind suspectaţi că au bătut şi apoi înjunghiat un român fără adăpost, într-o reglare de conturi, relatează cotidianul regional Sud-Ouest în pagina electronică de marţi, citat de Mediafax.

Potrivit publicaţiei, cei trei locuitori din comună, în vârstă de 19, 24 şi 41 de ani, sunt suspectaţi că l-au agresat şi rănit cu arma albă, duminică seara, pe un român fără adăpost, într-o locuinţă pe care acesta o ocupa ilegal. Unul dintre cei trei suspecţi le-a spus anchetatorilor că victima i-a furat sâmbătă suma de 150 de euro în numerar.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, cei trei s-au întâlnit cu românul sâmbătă seara într-un bar din Dax. Ei s-au cunoscut la un pahar de alcool şi au decis să continue petrecerea în apartamentul unuia dintre locuitorii comunei, după care au continuat să petreacă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apartamentul altui suspect.

Autorul presupusei agresiuni a descoperit duminică lipsa sumei de 150 de euro, l-a bănuit pe noul său “prieten” român de furt şi a decis să-l pedepsească şi să-şi recupereze banii.

Însoţit de ceilalţi doi, tânărul în vârstă de 24 de ani s-a dus la locuinţa ocupată de român, luând cu el un cuţit de măcelar. După ce l-a bătut, pentru a-l face să mărturisească, presupusul agresor i-a înfipt victimei cuţitul într-o fesă, provocându-i o hemoragie abundentă.

Cei trei au fugit. Observând poliţişti pe Podul Arènes, suspectul a aruncat cuţitul în fluviul Adour. Parchetul urma să decidă marţi dimineaţa ce urmează să facă cu dosarul, scrie Sud-Ouest.