Robert Turcescu şi orbul găinii

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu


Răspunsul la întrebarea de ce tocmai Robert Turcescu, în premieră în istoria recentă a României, se autodemasca drept ofiţer acoperit poate să mai aştepte. La fel, mai poate să aştepte şi dilema dacă autodenunţul sau este sau nu  parte a unui joc operativ, în spatele căruia s-ar afla Traian Băsescu. Cel care pretinde că, spre deosebire de Iliescu şi Constantinescu, a reuşit să pună în genunchi sistemul. Pe mine, astăzi, mă preocupă o altă temă, care ţine de esenţa acestei Romanii în care încercăm să trăim. Ce cauta ofiţerii acoperiţi ai Ministerului Apărării în redacţii?

Chiar aşa! Armata are un serviciu secret. Foarte bine. E necesar să aibă. România trebuie protejată de inamicii ei. Care sunt destui. Întrebarea cheie este însă dacă aceşti inamici se ascund în redacţiile ziarelor, televiziunilor, posturilor de radio şi agenţiilor de ştiri. La prima vedere, răspunsul ar fi afirmativ. Nu există o acoperire mai bună pentru un agent inamic decât statutul de jurnalist. Prin urmare, teoretic, aceştia ar putea fi căutaţi şi identificaţi şi în presă. Înseamnă că, într-un fel sau altul, plantarea unui sistem contrainformativ în mass-media se justifică.

Dar nu în ceea ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale. Misiunile agenţilor acoperiţi ai serviciului secret din MApN ar trebui să se desfăşoare în altă parte. Presa nu este nici un poligon de trageri şi nici un teren al unor posibile confruntări militare. Pot admite că, pentru serviciul secret al Ministerului Apărării Naţionale, ar fi utilă existenţa unor ofiţeri acoperiţi în misiuni externe. MApN ar putea recruta astfel, pe post de jurnalişti, eventual, un anumit număr de corespondenţi externi. Care ar bântui prin capitalele lumii, purtând o patalama de jurnalist.

Dar ce să caute un agent acoperit, ofiţer de rang superior, în postura de moderator al unui canal de telviziune? Cazul Robert Turcescu. Ce ar fi putut afla acesta stând, seara de seară, pe scaun şi organizând dezbateri la B1 TV? Ce informaţii utile ar fi putut el furniza, de pe acel scaun, servicului secret al MApN? Răspunsul este uşor de dat. Nicio informaţie. El nu putea, din această perspectivă, să joace niciun rol util. Cel mult ar fi putut fi un simplu agent de influenţă. Moderând o emisiune, ar fi putut să închidă gura vreunui invitat care avea opinii critice referitoare la politica Ministerului. Şi, hai să spunem, ar mai fi putut planta pe piaţa unele informaţii de tip diversionist.

Dar nu cu asta se ocupă, conform definiţiei, un ofiţer sub acoperire. Fişa postului e cu totul şi cu totul diferită. De aceea singura explicaţie care îmi trece prin cap este că, chiar şi în absenţa unei strategii de apărare naţională prin care presa să fie identificată drept un pericol potenţial la siguranţa naţională – după cu se ştie, în mod oficial cel puţin, nu avem aşa ceva –, serviciul secret al Ministerului Apărării Naţionale a acţionat. Şi a încercat, prin intermediul unor personaje că Robert Turcescu, să-şi anihileze duşmanii.

Nu e cam mult? Nu este o adevărată nebunie să pregăteşti cu migală, investind logistică, inteligenta şi sume mari de bani în formarea unor ofiţeri acoperiţi doar pentru a-i aşeză într-un scaun şi a-i folosi în dezbateri publice, în ideea că uneori  se discuta şi chestiuni legate de apărarea naţională, care trebuie ţinute sub control?

Cazul Robert Turcescu poate avea nenumărate conotaţii. Dar pentru moment, până când vor fi lămurite o serie întreagă de dileme care au fost generate de acest eveniment al autodemascării, cred că este esenţial să rapundem la o singură întrebare. Dacă merită sau nu preţul. Dacă merită sau nu că, pentru a cosmetiza credibilitatea unei instituţii, cum este MApN, sau pentru a o proteja pur şi simplu este util şi bine, într-un stat democratic, să distrugi credibilitatea unei alte instituţii, extrem de importante, care este cea a presei. Pentru ca presa este cea dinamitata în acest moment. În condiţiile în care s-a demonstrat, de acum fără echivoc, ceea ce mulţi oficiali au negat de-a lungul ultimilor ani, şi anume că serviciile secrete au infiltrat agenţi acoperiţi în redacţii, credibilitatea presei e dinamitata. Cum să mai crezi că un mesaj, o analiză, o părere sunt autentice? Cum să mai crezi că informaţiile furnizate de redacţii sunt reale şi nu contrafăcute în laboratoarele unui serviciu secret? E interesant de observat, şi asta o spun deocamdată doar între paranteze, că acest adevăr, numit autodemascarea lui Robert Turcesu, loveşte presa romana exact în momentul în care ea urmează să dea un nou şi important examen. Cel al mediatizării alegerilor prezidenţiale.

Dacă este îngenuncheata clauză de conştiinţă a jurnalistului, dacă sume probabil colosale din banii publici sunt consacrate pentru pregătirea şi plasarea în redacţii a unor ofiţeri acoperiţi, alte fonduri publice sunt consumate, într-o ţară săraca, pentru solda lunară a cârtitelor implantate în redacţii. Dacă Robert Turcescu a primit lunar, sub formă de soldă, mii de lei, mă întreb cam la ce sumă se ridică solda tuturor ofiţerilor acoperiţi trimişi în presă de serviciul secret al Armatei. Şi îmi e şi teamă să fac vreo prognoză. La fel cum e riscant să facem o prognoza a sumelor cheltuite în acelaşi fel de celelalte servicii secrete, care şi ele, la concurs cu MApN, au împănat redacţiile ziarelor. Să nu uităm că mai există SRI, SIE, serviciul secret al Ministerului de Interne, STS şi SPP. Toate aceste organizaţii secrete sunt plătite atât din bani publici, la vedere, prin bugetul statului, cât şi pe sub masă, prin intermediul societăţilor acoperite pe care le deţin şi care parazitează economia României.

Într-o ţară amărâtă, într-un stat aflat la graniţa de răsărit a NATO, în timpul unui conflict armat care risca să degenereze chiar la graniţă, într-un stat al Marii Negre care nu dispune nici măcar de un submarin, iată că sunt alocate fonduri colosale pentru formarea, implantarea şi palta lunară a unui număr X, extrem de mare, de ofiţeri acoperiţi, integraţi în redacţii. Şi oare numai acolo? Alţi bani se duc pe apa sâmbetei pentru plantarea de cârtiţe printre procurori. Printre judecători. Printre parlamentari. Printre membri ai Executivului. Printre funcţionarii tuturor instituţiilor statului. Ca să nu mai vorbim că aceşti reprezentanţi ai serviciului secret se calcă deseori pe bombeuri şi cu cei ai ultimului serviciu secret, încă neoficial, încă nelegalizat, cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu e cam mult, oameni buni?

Cazul Robert Turcescu explodează că o petardă. Dar noi avem datoria să auzim ceea ce se ascunde dincolo de zgomotul exploziei. Ceea ce se vede dincolo de scântei şi de fum. Acesta este oare sistemul îngenuncheat de Traian Băsescu? Acest sistem care produce ofiţeri acoperiţi în presă şi în alte instituţii fundamentale ale ţării. Acest sistem care produce până şi candidaţi prezidenţiali. Şi care poate că a produs şi prim-miniştri, şi miniştri, şi parlamentari, şi înalţi judecători, şi procurori la fel cum, iată, a produs şi jurnalişti.

NICIUN COMENTARIU