Robert Negoiță și Constantin Niță, martori în dosarul lui Liviu Dragnea

Fostul ministru delegat pentru Energie, Constantin Nițăși robert Negoiță, primarul sectorului 3 sunt audiați ca martori în dosarul Referendumului

Dragnea_Negoita

Constantin Niță se află printre martorii desemnați de avocatul lui Liviu Dragnea pentru a da declarații în acest dosar în sprijinul apărării, alături de premierul Victor Ponta, primarul sectorului 3, Robert Negoiță și alți membri sau foști membri ai PSD.

Avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut la termenul anterior audierea ca martor a premierului Victor Ponta şi a 18 coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în octombrie 2013 pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid.

M.N.

NICIUN COMENTARIU