12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:12
No menu items!

Rezultate oficiale în procent de 98% din numărarea voturilor: Nicușor Dan are peste 4 procente în fața Gabrielei Firea. La ce sectoare nu se știe încă cine a câștigat

spot_img

Biroul Electoral Central a anunțat în această dimineață că dupăcentralizarea a 97,46% dintre voturi, candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea, candidatul PSD – 37,99%.

Pe locul al treilea se află Traian Băsescu, candidatul PMP, cu 10,98%.

La Primăriile Sectoarelor 3,4 și 5,  câștigate de actualii edili Robert Negoiță și Daniel Băluță, respectiv fostul edil al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone la sectorul 5, se mențin aceleași procente, potrivit datelor centralizate de BEC.

La primăriile de sctor susținute de PNL şi USR PLUS – 1, 2 și 6 – Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Ciprian Ciucu, primul candidat nu are încă, după centralizarea voturilor de azi, certitudinea câștigării mandatului.

Astfel, la Sectorul 1, după numărarea a 94,93% dintre voturi, Clotilde Armand are 41,06%, Daniel Tudorache (PSD) – 39,72%.

La Sectorul 2, după centralizarea a 97,55% dintre voturi, Radu Mihaiu are 36,91%,  iar Dan Cristian Popescu (PSD) – 31,50%.

La Sectorul 3, după numărarea a 95,97% dintre voturi, Robert Negoiţă a obţinut 43,75%, Adrian Moraru (PNL – USR PLUS) – 28,44%.

După numărarea a 98,09% dintre voturi, la Sectorul 4, Daniel Băluţă a obţinut 57,03%, iar Simona Spătaru (PNL – USR PLUS) – 29,88%.

La Sectorul 5, după numărarea a 97,30% dintre voturi, Cristian Popescu Piedone are 28,08%,  Daniel Florea (PSD) – 25,64%, iar Cristian Băcanu (PNL – USR PLUS) – 25,24%

La Sectorul 6, unde s-au centralizat 98,12% dintre voturi, Ciprian Ciucu a luat 43,40%, iar Gabriel Mutu (PSD) – 34,56%.