12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:15
No menu items!

Revin PLOILE. Cum va fi VREMEA miercuri și joi

spot_img

Ploile vor pune stăpânire pe România în următoarele zile, anunță meteorologii

ploaie

Miercuri, vremea va fi în general instabilă şi se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul ţării valorile diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

În nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi în zona montană, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri/metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade Celsius, iar cele minime între 7 şi 19 grade C.

BUCUREŞTI:

Miercuri, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii mai, cu o temperatură maximă de 29 – 30 de grade C. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi scurte intensificări ale vântului. Temperatura minimă va fi de 12 – 14 grade C.

Joi, vremea se va menţine în general instabilă. În cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate şi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului, la munte şi local în vestul, centrul şi nordul teritoriului. Începând din orele serii şi pe parcursul nopţii, fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor manifesta cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi căderi de grindină. Temperaturile maxime, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade C, iar cele minime se vor încadra între 9 şi 19 grade C.

R.D.