11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:44
No menu items!

Reuniune a miniștrilor Apărării din NATO. Stoltenberg cere arme grele pentru Ucraina

spot_img

Miniştrii Apărării din NATO se întâlnesc, miercuri, pentru a discuta despre cum să reacţioneze la ameninţările de securitate reprezentate de Rusia pe termen mediu şi lung, înaintea unui summit de la sfârşitul lunii, transmite DPA.

Întâlnirea de două zile, care va începe seara, va marca finalul pregătirilor pentru întâlnirea liderilor NATO de la Madrid, unde alianţa intenţionează să-şi adopte strategia pentru următorii ani.

În timp ce Rusia continuă să câştige teritoriu în Ucraina, cei 30 de miniştri ai apărării din NATO discută despre consolidarea prezenţei alianţei în Europa de Est. Ei plănuiesc să angajeze mai multe trupe şi echipamente pre-poziţionate în regiune, dar trebuie să decidă cum vor fi organizate acestea.

Ţările baltice, care se învecinează cu Rusia, doresc o prezenţă permanentă de tip brigadă, în timp ce alţi membri ai alianţei sunt în favoarea unei mai mari flexibilităţi de-a lungul flancului estic.

Germania, pledând pentru rotaţia trupelor, a anunţat deja săptămâna trecută că doreşte să-şi sporească prezenţa trupelor în Lituania.

O decizie finală cu privire la natura desfăşurării NATO este de aşteptat să fie luată la Madrid.

De asemenea, miniştrii vor continua discuţiile privind finanţarea viitoare a alianţei, începută cu peste un an în urmă, după ce mai mulţi membri s-au angajat să-şi majoreze semnificativ bugetele militare şi de arme în urma invaziei Rusiei.

În prealabil, miercuri după-amiază, SUA urmează să organizeze consultări cu Grupul de Contact pentru Apărare al Ucrainei, care coordonează livrările de arme către Ucraina.

NATO nu participă oficial la discuţii, pentru a evita implicarea militară în conflictul dintre Ucraina şi Rusia, iar ţările nealiniate fac parte din grup.

Deşi nu este pe ordinea de zi, opoziţia Turciei faţă de cererile suedeze şi finlandeze de aderare la NATO este, de asemenea, probabil să fie discutată, în încercarea de a rezolva problema înainte de întâlnirea de la Madrid.

Stoltenberg: Ucraina are nevoie de „mai multe arme grele”

Marți seara, înaintea reuniunii, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că țările occidentale ar trebui să trimită Kievului mai multe arme grele pentru a-l ajuta să combată armata rusă care progresează în estul Ucrainei, relatează AFP.

„Da, Ucraina are nevoie de mai multe arme grele”, a spus Stoltenberg în timpul unei conferinţe de presă la Haga, după ce i-a întâlnit pe liderii a şapte ţări europene membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. 

NATO a început să „intensifice livrările de arme către Kiev”, a adăugat el, subliniind că ucrainenii „depind absolut de (aceste livrări) pentru a face faţă agresiunii brutale a Rusiaie”. 

Grupul de contact pentru Ucraina se reuneşte miercuri la Bruxelles în jurul secretarului Apărării americane Lloyd Austin pentru a discuta despre o eventuală accelerare a acestor livrări de arme, în marja unei întâlniri ministeriale a NATO în capitala belgiană. 

Ucraina nu încetează să ceară occidentalilor să-i livreze mai multe arme şi echipamente militare perfecţionate pentru a face faţă invaziei ruse, şi reproşează ţărilor europene că întârzie luarea de măsuri. 

În ajunul summitului, prim-ministrul olandez Mark Rutte şi omologul său danez Mette Frederiksen l-au primit pe Stoltenberg şi pe mai mulţi lideri europeni, între care şeful guvernului polonez Mateusz Morawiecki, a cărei ţară este vecina Ucrainei. 

„Nu am făcut destul pentru a apăra Ucraina, pentru a susţine poporul ucrainean, libertatea şi suveranitatea sa”, a spus Morawiecki în timpul aceleiaşi conferinţe de presă. „Este motivul pentru care vă îndemn (…) să facem mai mult pentru a livra arme şi artilerie Ucrainei. Ei au nevoie pentru a-şi apăra ţara”, a spus el, considerând că ţările occidentale îşi vor ruina „credibilitatea” în cazul înfrângerii Ucrainei de către Rusia. „Ar fi un eşec total şi un dezastru pentru Uniunea Europeană, valorile noastre şi pentru NATO”, a afirmat el. 

R. Dan