Retrospectiva filmului românesc va avea loc la Bruxelles și va marca 100 de ani de cinematografie în România

 crstian mungiu

Cea mai importantă retrospectivă dedicată filmului românesc organizată vreodată în Benelux va avea loc la Bruxelles, în luna aprilie, la Cinemateca regală a Belgiei și marchează 100 de ani de cinematografie în România, potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR).

Un număr de 21 de filme, de la operele noului val (Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu), la cele ale cineaștilor deceniilor trecute (Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Elisabeta Bostan, Andrei Blaier, Dan Pița, Mircea Daneliuc) sau întemeietorilor celei de a șaptea arte (Jean Georgescu), conturează fresca de un secol a filmului românesc, informează comunicatul.

Luna filmului românesc va începe la 3 aprilie cu o conferință susținută de profesoara universitară Dominique Nasta de la Universitatea Liberă Bruxelles: “Cinematografia românească de la A la Z: radiografia unui fenomen”, urmată de filmul „Reconstituirea’”(1969), de Lucian Pintilie și se termină la 30 aprilie cu primul film realizat în România: superproducția „Independența României” (1912), de Grigore Brezeanu și Aristide Demetriade, acompaniată live de pianista de jazz Ramona Horvath.

C.A.

NICIUN COMENTARIU