RESTRICȚII de trafic în centrul Capitalei

Măsurile sunt valabile de vineri până luni, la ora 16.00, pentru repetiții, dar și pentru parada militară organizată de Ziua Națională

restrictii_rutiere

Traficul va fi restricţionat în mai multe zone centrale ale Capitalei, începând de vineri până luni, pentru organizarea paradei militare organizată de 1 Decembrie.

De vineri, de la ora 11.00, până luni, la ora 16.00, se va amplasa o tribună pe benzile I și II ale bulevardului Libertății, între bulevardul Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie, pe sensul dinspre Splaiul Independenței către Piața Regina Maria.

De asemenea, sâmbătă și luni, între orele 5.00 – 14.00, se va restricționa traficul rutier pe Calea 13 Septembrie, de la intersecția cu Bd. Tudor Vladimirescu până la intersecția cu bd. Libertății; str. Izvor – între Calea 13 Septembrie și Str. B.P. Hașdeu; Str.B.P.Hașdeu, între str. Izvor și Splaiul Independenței; Splaiul Independenței, pe sensul dinspre Pod Eroilor către Piața Unirii, între Piața Operei și Podul Națiunile Unite; bd. Unirii – intersecția cu Bd. I.C. Brătianu până la Piața Constituției; bd. Națiunile Unite; Bd. Regina Maria  – între Piața Libertății și Piața Regina Maria; Bd. George Coșbuc – de la intersecția cu Bd. Tudor Vladimirescu până la Piața Regina Maria; Calea Rahovei – între bd. Libertății și Bd. George Coșbuc.

După desfășurarea paradei, se restricționează traficul rutier pe Bd. Tudor Vladimirescu, între bd. George Coșbuc și Calea 13 Septembrie, pe sensul spre Calea 13 Septembrie, precum și pe străzile care acced în acest tronson.

Rute ocolitoare recomandate de polițiști:

  • Calea 13 Septembrie – șos. Panduri – Str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – Str. Știrbei Vodă – Calea Victoriei;
  • Calea 13 Septembrie – șos. Panduri – Str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – Str. Știrbei Vodă – str. Berzei – str. Buzești – Piața Victoriei;
  • Calea Rahovei – str. Progresului – Str. C-tin Istrate – bd. Mărășești – Bd. Dimitrie Cantemir – Piața Unirii.

NICIUN COMENTARIU