15.8 C
București
duminică, 13 octombrie 2024 - 22:57
No menu items!

Restricții de trafic în Capitală, în acest weekend

spot_img

Trafic-restrictionat

Primăria București impune restricții de trafic rutier în weekend pentru desfășurarea unor acțiuni de comemorare a eroilor martiri căzuți în Revoluția din decembrie 1989.

Astfel, traficul va fi restricționat sâmbătă între orele 10,00 și 11,00 la Cimitirul Eroilor Revoluției și între orele 8,45 și 10,30 pe Calea Șerban Vodă, între Șos. Olteniței și strada de legătură între Calea Șerban Vodă și Șos. Viilor.

De asemenea, între orele 11,30 și 12,00, traficul va fi restricționat la Troița de la Spitalul Colțea, unde vor avea loc depuneri de coroane și o ceremonie religioasă urmate la 12,30, în Piața Universității, de depuneri de coroane.

Între orele 11,30 și 14,30 se va restricționa circulația pe Bd. N. Bălcescu, între Piața Universității și str. Batiștei, sensul de mers către Piața Romană și banda IV a sensului spre Piața Universității, între str. Batiștei și Piața Universității, precum și banda I de circulație între str. Batiștei și str. Dem. I. Dobrescu, sensul către Piața Romană. Între 13,45 și 14,15 se va restricționa circulația rutieră cu intermitențe în Piața Romană pe durata ceremonialului și depuneri de coroane la Troița din Piața Romană.

Duminică, traficul va fi restricționat la Monumentul Cinstirea Eroilor din Piața Revoluției începând cu ora 9,00 și între orele 9,30 și 11,00 pe str. G-ral. Berthelot. De asemenea, între 11,00 — 12,00 se va restricționa traficul rutier pe Calea Dorobanților, banda I, între Piața Charles de Gaulle și Piața Dorobanților.

Lucian Mera