14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:54
No menu items!

Renunță Traian Băsescu la Elena Udrea?

spot_img

Nicoleta_Vera 2

  • Nicoleta Vera

     

48 de ore scurse de la aflarea rezultatelor alegerilor și scena politică a atins deja punctul de fierbere. Ce părea doar o intoxicare de campanie venită din partea adversarilor politici este acum la un pas de a se înfăptui – alianța și perspectiva unei fuziuni PNL-PDL. O unificare a dreptei sub o singură comandă. Dar, surpriză, nu a lui Traian Băsescu! Cel puțin la nivel declarativ și de percepție publică.

Lucrurile stau cam așa. Defilând cu Traian Băsescu pe steagul victoriei, PMP-ul Elenei Udrea nu a reușit să adune decât 6 la sută din voturile electoratului. De a doua zi, blonda s-a văzut pusă în fața unor critici atât de virulente din partea susținătorilor de ieri  încât a ieșit la atac și i-a catalogat pe aceștia, cu venin, drept „frustrați”. Nici Traian Băsescu nu i-a sărit în sprijin, ba chiar a ținut discret capul la cutie, atitudine deloc obișnuită pentru locatarul de la Cotroceni, care învățase lumea să țină piept oricăror atacuri venite spre PMP, dar nici nu s-a delimitat oficial de ea. Chiar din interiorul Mișcării Populare au existat voci importante care au identificat-o pe Udrea, cot la cot cu analiștii de casă ai președintelui (!!!), drept factorul nociv al dreptei.

În celălalt colț , liberalii și democrații merg în pas sincron către  un singur prezidențiabil. Deocamdată, doar sub formă de alianță, dar, în viitor se vorbește chiar de fuziune, într-un singur partid, cu Klaus Johannis președinte și Vasile Blaga președinte executiv. PNL trece și la Partidul Popularilor Europeni, ca să consolideze opțiunea de dreapta și negociază (cu șanse foarte mari) candidatura lui Crin Antonescu la Cotroceni, în detrimentul lui Cătălin Predoiu, despre chiar Blaga este conștient că nu are șanse în fața unui adversar de la PSD. În jurul polului PNL-PDL se adună încet, dar sigur, celelalte fărâmițe politice ale dreptei. Fie organizat, ca partide, fie în nume personal, politicieni. Cu o singură excepție: grupul susținătorilor fideli ai Elenei Udrea. Nu pentru că blonda n-ar dori să facă parte, poate chiar să stea în capul mesei, la construirea noii forțe politice, ci pentru că nu e dorită! Nu e dorită nici ea, nu e dorit nici Traian Băsescu. Așa spun declarațiile celor care astăzi au pus stăpânire pe dreapta.

Ca niciodată în ultimii ani, Udrea nu a fost mai „mică” din punct de vedere politic precum este de două zile încoace, în ciuda încercărilor ei insistente de a se agăța de vârful copacului. Și nici „cucul” nu a mai cântat pentru ea… De fapt, însuși Traian Băsescu pare că are probleme. Aura de locomotivă politică i-a fost serios ciufulită după cele doar 6 procente obținute, apoi episodul „scuipatul în public” și respingerea sa de către aliații de ieri de la masa negocierilor. Se poate interpreta că îl cam lasă nervii doar și dacă te gândești la faptul că a formulat plângere penală împotriva individului care și-a permis să își verse supărarea pe el – gest reprobabil, dar mai mult decât obișnuit în lumea politică internațională, parte din riscul de a fi demnitar.

Să fie acesta începutul sfârșitului pentru tandemul Băsescu-Udrea? La prima vedere raspunsul e tentant: da! Dar dacă este doar o strategie? Dacă este vorba de un plan –nimic de zis, isteț – de a păcăli încă o dată (a câta oară!) electoratul?  Socoteala ar fi simplă și există suficiente elemente să fie și credibilă. După 2012, orice apropiere politică de Traian Băsescu și Elena Udrea pârjolește. Majoritatea covârșitoare a electoratului, fie de dreapta, fie de stânga, are un singur punct sensibil – președintele. Dacă el dispare din ecuația politică a prezidențialelor, lupta electorală se relasează la baionetă și poate înclina balanța către candidatul dreptei unite. Fără Băsescu, fără Udrea, cei care hulesc PSD sau nehotărâții nemulțumiți de Victor Ponta și ai lui pot  constitui un bazin electoral extrem de  important. Fără Băsescu și fără Udrea la butoanele dreptei, stânga e ca și izolată pe scena politică.  Traian Băsescu nu se va limita să își înghită amar o înfrângere.  Este capabil inclusiv să arunce peste bord, marinărește, balastul, adică să o sacrifice pe Elena Udrea, doar pentru a-și salva propria corabie. Audierea lui Gheorghe Ștefan, alias Pinalti, susținătorul Elenei Udrea, la DNA, este o confirmare în acest sens. O retragere în umbră a sa, un semnal de liber la hulit Elena Udrea și o înțelegere tacită cu tandemul Blaga-Antonescu pentru viitorul său politic poate să fie strategia perfectă pentru victoria dreptei în toamnă. O dreaptă frecventabilă, aparent liberă de „băsism”. Noua construcție PNL-PDL nu are nevoie de voturile PMP pentru că acest partid va pierde pe rând și susținători, și politicieni. Dar nici nu își permite să îl aibă adversar adevărat pe Traian Băsescu, dacă nu vrea pierderi ireparabile!

Rămâne așadar de văzut dacă refrenul anului 2004, adaptat la 2014, „Traiane, nici nu stii, cât de mic începi să fii” este cel real sau, la toamnă,  electoratul român va auzi din nou binecunoscutele cuvinte: „Un fleac. V-am ciuruit!”.