Renunțarea la programele europene costă miliarde de euro

În cazul în care România vrea să renunțe la Programul Sectorial Operațional Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) va trebui să plătească pentru 2012-213 milioane de euro și 1,263 miliarde de euro pentru programele din 2013, a aflat corespondentul Sursa zilei.

Aşa-numitul “risc de dezangajare” este suma care ar trebui acoperită de cereri de rambursare, certificate de către statul român prin autoritatea de certificare și plată în cadrul Ministerului Finanțelor și trimise spre rambursare Comisiei Europene.

Pe 25 octombrie, Comisia Europeană a anunțat că, în urma unui audit care s-a desfășurat în iuni și iulie 2012,  Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) a fost presuspendat integral.

Recent, oficiali din cabinetul Ponta dar şi reprezentanţi ai Uniunii Europene spuneau că este posibil ca programele operaţionale sectoriale Transport şi Creşterea Competitivităţii să fie reluate luna viitoare.

NICIUN COMENTARIU