11.1 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:41
No menu items!

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, critică „România Educată” a lui Klaus Iohannis și Sorin Cîmpeanu

spot_img

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, fost secretar de stat și chiar ministru al Educației critică în termeni duri proiectul Legii Educației, propus de ministrul Sorin Cîmpeanu în dezbatere publică și inițiat conform proiectului de suflet al președintelui Klaus Iohannis, România Educată.

Remus Pricopie a participat, miercuri, la întâlnirea rectorilor din cadrul Consorțiului Universitaria cu premierul Nicolae Ciucă, la care nu s-au discutat aspecte privind desființarea CNATDCU sau acuzațiile de plagiat care planează asupra unor politicieni, care nu se mai regăsesc în articolele sancționate din noile legi. Pricopie a ales însă, a doua zi, joi, să scrie pe pagina sa de Facebook aprecierile sale critice asupra acestor proiecte, inclusiv privind aspectele de plagiat.

„După ce parcurgi textele propuse de Ministerul Educației Naționale, apar imediat alte întrebări:

1. Cum este posibil ca sub umbrela generoasă a unui proiect de țară, pe care l-au salutat mulți din sectorul educației – România Educată –, să „înflorească” asemenea enormități, care țin de impostură și accentuarea decalajelor în educație, nu de integritate și de distribuția echitabilă a resurselor?

2. Cum este posibil ca tot ceea ce a fost mai murdar în universități și școli (plagiat, politizare, impostură etc.) să devină acum „standard” de sistem?

3. Ale cui interese sunt apărate de aceste presupuse viitoare legi ale educației, în condițiile în care, de exemplu, corupția și meditațiile asociate admiterii la școlile de top sunt încurajate, nu eradicate?

4. Cine va deconta (politic) dezmățul academic, oficializat prin aceste propuneri legislative, și haosul din preuniversitar, care se va instala chiar de la începerea noului an școlar (2022-2023), ca urmare a modificărilor deja operate de Ministerul Educației, prin ordin de ministru?

5. Au dreptul niște politicieni – în cazul de față, ministrul Educației, pentru că el și-a asumat acest „demers legislativ”, și susținătorii ministrului – să compromită și acele lucruri bune care s-au făcut în ultimii 30 de ani, numai de dragul protejării unor interese obscure, care nu au nimic în comun cu interesul public?

După așa o avalanșă de enormități, promovate ca propuneri de legi, mă întreb, în calitate de profesor și fost angajat al Ministerului Educației Naționale (prima dată, în 1996), dacă nu cumva această instituție, prin persoanele pe care le are în fruntea sa azi, și-a pierdut vocația de instanță a educației naționale, transformându-se în Ministerul Imposturii Naționale.

PS: Salut demersul colegilor rectori din cadrul Consorțiului Universitaria, al studenților de la ANOSR și al tuturor intelectualilor care și-au asumat public o analiză critică a propunerilor legislative ale MEN, dar și disponibilitatea de a colabora pentru ca proiectul „România Educată” să fie implementat, nu deturnat, de Ministerul Educației Naționale”, a precizat Pricopie, pe pagina de sa Facebook.

M. Nedelcu