11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:02
No menu items!

Remus Pricopie: Avem 15 cazuri de potenţială fraudă la Bac; 318 elevi eliminaţi din examen

spot_img
Ministrul Educației
foto: agenda.ro

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, luni, că, în urma desfăşurării sesiunii iunie – iulie a bacalaureatului, sunt 15 cazuri de potenţială fraudă, 318 elevi fiind eliminaţi din examen pe parcursul susţinerii probelor scrise.

Referitor la suspiciunile de fraudă de la bacalaureat, Pricopie a precizat că sunt şase cazuri în care a intervenit poliţia sau Parchetul, dintre care patru au fost semnalate de inspectoratele şcolare: cazul de la Liceul „Dimitrie Gusti”, din Capitală şi cele trei cazuri de la Constanţa, la care se adaugă cele de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală şi de la Sibiu.

El a mai spus că au fost şi alte plângeri, primite inclusiv pe „telelefonul verde” deschis de minister pentru sesizarea neregulilor la examenele naţionale, care au fost aduse în atenţia poliţiei.

Ministrul a precizat că, în total, sunt 15 cazuri de potenţială fraudă, iar 318 candidaţi au fost eliminaţi din examen, pe parcursul susţinerii celor patru probe scrise, săptămâna trecută, aceştia încercând să copieze sau având asupra lor diverse materiale interzise. Numărul elevilor eliminaţi din examen este comparabil cu cele din anii anteriori.

Potrivit lui Remus Pricopie, suspectate de fraudă sunt 0,16 la sută din persoanele implicate în desfăşurarea bacalureatului şi a fost destituit un număr mic de persoane din cele 20.000 de cadre didactice implicate în derularea acestei sesiuni.

Pricopie a menţionat că i-a rugat pe inspectorii şcolari generali să procedeze la eliberarea din funcţie acolo unde sunt elemente suficiente, aşa cum s-a întâmplat la Liceul Bolintineanu şi la Sibiu, în timp ce la Liceul „Dimitrie Gusti” s-a considerat că nu există suficiente date pentru destituirea comisiei.

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013, este de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestaţiilor, anunţate luni de ministrul educaţiei.

Andrei Tudor