24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:33
No menu items!

Relu Fenechiu: Pentru mine nu mă tem, mă tem pentru familia mea

spot_img

Relu Fenechiu_SZ

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu s-a prezentat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se va desfășura ultimul termen de judecată în dosarul „Transformatorul”, el declarând că nu se teme că va fi condamnat, dar se teme pentru familia lui.

„Pentru mine nu mă tem. Dacă vreți, mă tem pentru familia mea”, a declarat Relu Fenechiu, întrebat de jurnaliști dacă se teme că va fi condamnat ca fostul premier Adrian Năstase.

El a precizat însă că ia în calcul faptul că poate fi condamnat de instanță, dar se consideră în continuare nevinovat.

„Este pentru prima oară când un om de afaceri ajunge în fața instanței pentru un astfel de caz, o complicitate, care nu este gândită decât prin prisma faptului că un martor a afirmat că am fost văzut odată în cabinetul unui director și prin faptul că anumite plăți ale facturilor au fost făcute înainte de termenul scadent. Niciodată în istoria justiției nu a existat o condamnare pentru o asemenea faptă”, a spus Relu Fenechiu.

În dosarul ”Transformatorul”, Relu Fenechiu a fost condamnat pe 12 iulie 2013 de un complet de la instanța supremă la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, aceeași pedeapsă fiind dată și fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.

De asemenea, Ioan Turbatu și Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de șapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la firma Europlus SRL Iași, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Lucian Mera