7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 10:20
No menu items!

Regizorul Lucian Giurchescu, fost director al Teatrului de Comedie, s-a stins din viață la 91 de ani

spot_img

Regizorul Lucian Giurchescu, fost director al Teatrului de Comedie, a murit, luni, la vârsta de 91 de ani, a anunţat instituția.

„Anunţăm cu regret încetarea din viaţă a omului de teatru Lucian Giurchescu. Regizor cu realizări impresionante, premiate şi aplaudate atât în România, cât şi în străinătate, Lucian Giurchescu a condus Teatrul de Comedie timp de 14 ani (între 1969 – 1979, 1990 – 1994), păstrând şi amplificând succesul primilor ani, marcaţi de directoratul lui Radu Beligan”, a anunţat, luni, Teatrul de Comedie, pe site.

Lucian Giurchescu a făcut parte din echipa Teatrului de Comedie încă de la înfiinţare, din anul 1961.

„Prezent în istoria Teatrului de Comedie încă de la început (în 1961 regizează spectacolul ‘Burghezul gentilom’ de Moliere, cu Grigore Vasiliu Birlic în rolul principal), Lucian Giurchescu s-a distins pentru regia spectacolului ‘Rinocerii’ de Eugen Ionescu, spectacol elogiat chiar de autor cu ocazia reprezentaţiei de la Festivalul Teatrului Naţiunilor din Paris (1965)”, informează Teatrul de Comedie.

De-a lungul carierei, regizorul a colaborat atât cu teatre bucureştene, precum Teatrul Naţional, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra, cât şi cu teatre din ţară, dar şi teatre celebre din Danemarca.

Printre spectacolele montate la Teatrul de Comedie se mai numără „De la perigeu la apogeu” de Victor Bârlădeanu (1961), „Svejk în al doilea război mondial” de Bertolt Brecht (1962),”Un Hamlet de provincie (Platonov)” de A.P.Cehov (1967), „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (1974), „Trei surori” de A.P.Cehov; (1975), „Livada de vişini” de A.P.Cehov (1979), „Galy Gay” de Berthold Brecht (2007), „Doamne… ce măcel!” de Yazmina Reza (2010).

Lui Lucian Giurchescu i-a fost conferit în 2006, „în semn de apreciere pentru întreaga activitate culturală desfăşurată”, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

În anul 2007, UNITER i-a acordat regizorului premiul pentru întreaga activitate.

Regizorul Lucian Giurchescu s-a născut pe 15 iunie 1930, în Petroşani.

A absolvit Regie teatru la Institutul de Teatru din Bucureşti în 1953.