13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 23:11
No menu items!

Reghecampf: „Am pierdut rușinos!” / Becali: „Capul sus, măi tată, că nu e problemă!”

spot_img

Steaua a pierdut meciul cu Stuttgart, cu scorul de 1-5. Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi seară, după înfrângerea din meciul cu VfB Stuttgart, că atât el cât şi elevii săi sunt dezamăgiţi şi supăraţi de modul ruşinos în care au pierdut, însă trebuie să recunoască faptul că adversarii au fost mult mai buni. „Este o înfrângere usturătoare, după un meci slab din care trebuie să învăţăm. Explicaţii sunt multe, au fost greşeli personale, nu ne-a ieşit absolut nimic, a lipsit acea determinare şi vitalitate din meciurile anterioare. Dar e normal să apară şi un astfel de meci după 27 de partide oficiale şi având în vedere că ne-a lipsit şi Georgievski. A contat enorm lipsa lui. Într-adevăr avem o problemă mare pe partea dreaptă. Din păcate jucătorii nu s-au ridicat la nivelul pe care ştiam toţi că-l au. Toţi suntem dezamăgiţi şi supăraţi că am pierdut în acest mod ruşinos. (…) Noi am pregătit meciul să câştigăm, dar din păcate nu ne-a ieşit. Cel mai important este ca echipa, noi toţi să recunoaştem că adversarul a fost mult mai bun în această seară”, a spus Reghecampf.

Gigi Becali, însă, nu este supărat pentu că echipa finanțată de el a pierdut, spunând doar că nu se aştepta la acest rezultat. „E fotbal, ce contează? Nu mă aşteptam la acest rezultat. Am fost în vestiar şi le-am spus băieţilor să nu mai fie supăraţi, că ăsta e fotbalul. Au multe meciuri de jucat de acum încolo şi se vor mai întâmpla şi altele de genul ăsta. E un meci de fotbal, de ce să stea supăraţi? Le-am zis aşa: «Câte puncte aveţi? Zece puncte, da? Le-am făcut eu? Nu, le-aţi făcut voi. Bravo vouă şi cu asta basta». Suntem pe primul loc, care-i problema? S-a complicat situaţia? S-a complicat. De ce să fiu supărat? Nu există niciun motiv să fiu supărat. Pe Reghecampf l-am îmbrăţişat şi i-am zis să stea liniştit că nu e nicio problemă. Nu-mi place să-i văd supăraţi. Jucătorii erau supăraţi. Unii erau cu capul în jos, iar eu le-am zis să fie cu capul sus. Sunt unii orgolioşi. Chipciu, de exemplu, e foarte orgolios. I-am zis: «Capul sus, măi tată, că nu e problemă»”, a mai spus Becali. D.M.