3 C
București
marți, 7 decembrie 2021 - 2:24
No menu items!

Reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama, s-a concretizat cu deschiderea înregistrărilor online

spot_img

Barack Obama

După nenumărate dispute, reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama, menită să ofere, începând cu ianuarie 2014, asigurări de sănătate subvenţionate pentru milioane de americani, s-a concretizat marţi odată cu deschiderea înregistrărilor online, relatează AFP.

Această lege, adoptată în 2010, se află în centrul unei dispute bugetare cu majoritatea republicană din Camera Reprezentanţilor, care i se opune categoric și care a solicitat, fără rezultat, amânarea punerii în aplicare a legii, supranumită „Obamacare”, făcând din aceasta o condiţie indispensabilă pentru încheierea unui acord asupra bugetului federal.

Impasul în care se află discuţiile a provocat paralizia parţială a guvernului începând de marţi, notează agenţia de presă franceză.

„Legea privind asigurările medicale accesibile (Affordable Care Act) merge înainte, finanţarea sa a fost deja făcută şi nu o puteţi întrerupe”, a subliniat luni preşedintele Barack Obama, adresându-se republicanilor.

Potrivit datelor din 2010 ale Biroului de recensământ, peste 50 de milioane de americani nu au acoperire medicală. Dintre aceştia, 30 până la 33 de milioane vor beneficia de noul program de asigurări de sănătate al preşedintelui Obama până în 2016, care prevede crearea unor noi pieţe de asigurări de către guvernul federal în 36 de state, lăsând alte 26-27 de milioane fără acoperire, conform unei estimări a Biroului pentru buget al Congresului american (CBO).

Potrivit unui raport al administraţiei Obama, preţul poliţelor de asigurare care acoperă 70% din costurile medicale se va ridica la 328 de dolari pe lună, pentru o persoană. În cazul unei familii de patru persoane, cu un venit anual de 50.000 de dolari, preţul lunar va varia, în medie, de la 600 de dolari în Arizona la 1.069 de dolari în Mississippi.

Majoritatea persoanelor care cumpără aceste asigurări vor putea beneficia de subvenţii sub formă de credit fiscal.

C.A.