15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:04
No menu items!

Reducerea vârstei de pensionare pentru cei care lucrează în industria de producție a energiei. Legea a fost promulgată

spot_img

Angajaţii care au cel puţin 25 de ani lucrați în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea. Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art. 55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Astfel, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi „activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”.

Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.

                                                                                                                   Adina Silav