3.9 C
București
miercuri, 8 decembrie 2021 - 11:31
No menu items!

Recuperarea de creanțe a crescut, în prima jumătate a anului, cu 16%

spot_img

economie investitii striane crestere

Agențiile de colectare, membre ale Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC), au recuperat în prima parte a acestui an 202 milioane de euro, cu 16% mai mult decât în aceeași perioadă din 2012. La fel ca în anii precedenți, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, respectiv de 35%.

”În ciuda contextului crizei economice care s-a manifestat în România în ultimii ani, industria colectării creanţelor a avut o evoluţie ascendentă. Estimările pentru piaţa colectării creanţelor în 2014 sunt de stabilitate spre creştere”, se arată într-un comunicat al AMCC.

În primul semestru al acestui an s-au înregistrat aproximativ 2,22 milioane debite, cu valoare totală de aproximativ 747 milioane  de euro. Piaţa de colectare de creanţe este o piaţă mixtă, dar cei mai mulți debitori sunt persoanele fizice, respectiv cu 72% din total. Firmele debitoare are o pondere de 5%, în timp ce creditele cesionate au o pondere de 22% din piață.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, în primul semestru al acestui an, valoarea totală a cazurilor aduse spre colectare a crescut uşor, cu 18%, de la aproximativ 615 milioane  de euro la aproximativ 747 milioane  de euro.

”Această uşoară creştere este dată, în special, de activitatea înregistrată pe segmentul debitorilor persoane fizice, datorită portofoliilor de creanţe externalizate de bănci. Totuşi, numărul total al cazurilor de colectare a scăzut cu aproximativ 10%, de la 2,46 milioane de cazuri, la 2,22 milioane, în prima jumătate a anului”, a mai transmis AMCC.

La fel ca în anii precedenţi, în prima parte a anului 2013, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, la un nivel de aproximativ 35%, datorită externalizării de către bănci a portofoliilor de creanţe neperformante ale debitorilor persoane fizice.

”Unul dintre aspectele importante legat de activitatea de colectare a creanţelor îl reprezintă rata de succes, tradusă prin sumele încasate în urma eforturilor depuse de către agenţiile de colectare. Ca şi în ceilalţi ani, încasarea datoriilor de la debitori a necesitat depunerea unui efort foarte mare, problemele de lichiditate ale companiilor şi ale persoanelor fizice având o puternică influenţă asupra ratelor de succes, în cadrul activităţii de recuperare”, se arată în comunicatul AMCC.

Şi în acest an, sectorul bancar a fost cel care a generat dezvoltarea industriei, urmat de sectoarele telecomunicaţii,  IFN şi utilităţi, iar segmentul debitori persoane fizice este cel care a produs cele mai mari încasări, de 72% în T1 şi T2 2013.

Cele 12 companii membre în AMCC constituie aproximativ 80% din piaţa industriei de colectare a creanţelor comerciale, însumând aproximativ 1.650 de angajaţi.

Cosmina Croitoru