20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:36
No menu items!

Rechizitoriul DNA în cazul lui Corneliu Dobrițoiu, demontat de instanța supremă

spot_img

DNA: Corneliu Dobriţoiu şi mai mulţi generali, trimişi în judecată

Decizia dată de Completul de 3 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 12 februarie poate schimba în totalitate situatia judiciară în dosarul DNA prin care l-a trimis în judecată pe fostul ministru al apărării, Corneliu Dobrițoiu, potrivit antena3.ro.

ICCJ a admis plângerea făcută de Dobrițoiu prin avocatul Gheorghiță Mateuț, și a desființat, sub aspectul temeiului de drept, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de Corneliu Dobrițoiu pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații (2 fapte) și uz de fals, din art.10 lit.g Cpp în art.10 lit.d Cpp din rechizitoriul DNA ( infracțiuni pentru care procurorii constataseră faptul că a intervenit prescripția, dar nu și faptul că ele nu au fost săvârșite).

Prin plângerea făcută la instanța supremă, avocatul Gheorghiță Mateuț a adus critici cu privire la temeiul legal al rezoluției de NUP în privința celor trei încadrări juridice la care s-a dispus această soluție de NUP din rechzitoriu și a demontat acuzațiile DNA bazate pe aceste infracțiuni prescrise, aducând argumente care au dovedit instanței că declarația autentificată, socotită de DNA ca fiind nereală, este conformă cu realitatea întrucât imobilul în discuție a fost cumpărat de la SC Titan Administrație fiscală SA,și nu de la MApN, cum au susținut anchetatorii.

Avocatul Gheorghiță Mateuț a cerut instanței să constate că falsul în declarații și uzul de fals, ca faptă, nu există. În ce privește acuzația legată de declarația dată de fostul ministru al apărării în 8.06.2005 privitoare la situația sa locativă, Mateuț a arătat că nu se pune problema unui fals prin omisiune, întrucât la acea dată soția lui Dobrițoiu este cea care deținea o casă de vacanță, și nu o locuință, iar „petentul nu a avut niciodată domiciliul sau reședința la acea casă de vacanță”.

Fostul ministru al apărării, inculpat de DNA, a adus și alte argumente în dovedirea inexistenței faptelor, arătând că a cumpărat de la ICRAL, și nu de la MApN, o garsonieră care avea un număr de metri pătrați (28 mp) ce nu îndeplinea condițiile minimale din Legea 114/1996.

Completul format din judecătoarele Lavinia Lefterache, Luciana Mera și Lucia Rog a admis plîngerea formulată de Corneliu Dobrițoiu.

Andrei Tudor