13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:19
No menu items!

Reacţie adversă severă la vaccinul AstraZeneca. O femeie a intrat în șoc anafilactic

spot_img

Este vorba despre o femeie de 46 de ani din Olt care a suferit o reacție severă după ce s-a i s-a administrat prima doză din vaccinul Astra Zeneca.

Femeia a venit fără emoții la un centru de vaccinare după ce în prealabil se programase.

La aproximativ 10 minute după vaccinare femeii i s-a făcut rău și a intrat în șoc anafilactic, după cum a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea.

”Aceasta s-a prezentat pentru primirea primei doze de vaccin de la AstraZeneca, iar în aproximativ 10 minute după administrarea vaccinului a dezvoltat o reacţie alergică cu criterii de şoc anafilactic. Menţionăm că pacienta nu era cunoscută cu istoric de reacţii alergice.

Personalul medical aflat în centrul de vaccinare i-a acordat de urgenţă îngrijirile medicale de specialitate, conform procedurilor existente, cu ameliorarea rapidă a stării clinice. Ulterior, a fost solicitat serviciul de urgenţă în vederea transportării acesteia la unitatea spitalicească din muncipiul Slatina pentru primirea îngrijirilor medicale suplimentare”, a arătat CNCAV, potrivit Antena 3.

În prezent, starea femeii este bună, dar medicii au decis să rămână în continuare sub supraveghere.