0.2 C
București
joi, 9 decembrie 2021 - 5:50
No menu items!

Reabilitarea termică a așezat România pe locul al treilea în UE la producția din construcții

spot_img

reabilitare termica

România a înregistrat, în luna octombrie a acestui an, a treia creștere a sectorului construcțiilor din UE, atât față de luna anterioară, cât și față de luna similară a anului trecut, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.

Din cifrele transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS), în primele zece luni ale acestui an, reparațiile capitale și cele curente, precum și lucrările de întreținere, au fost singurele care au crescut față de anul trecut. Din aceleași cifre reiese că avansul lunar a fost susținut mai ales de construcțiile inginerești, în timp ce clădirile rezidențiale au scăzut cu 18% față de luna septembrie și cu 17% față de luna octombrie a anului trecut.

”În rândul statelor membre – pentru care există date disponibile în luna octombrie 2013 – producția în construcții a scăzut în șase țări și a crescut în opt. Cele mai mari scăderi s-au produs în Spania (-2,9%), Slovacia (-2,3%) și Germania (-1,7%), iar cele mai mari creșteri s-au produs în Slovacia (+7,6%), Cehia (+7,2%) și România (+4%)”, se arată într-un comunicat al Eurostat.

Construcțiile de clădiri rezidențiale au scăzut, în octombrie față de septembrie, cu 0,8% în zona euro și cu 0,3% în UE, după scăderi de 0,4% și, respectiv, de 0,5% în septembrie 2013 față de august. Construcțiile inginerești au scăzut cu 1,5% în zona euro, dar au crescut cu 1,1% în UE, după o scădere de 0,8% și, respectiv, de 2,1% în luna anterioară.

Cât privește evoluția față de luna octombrie a anului trecut, producția în construcții a scăzut în șase state membre, a rămas stabilă în Germania și a crescut în șapte. Cele mai mari scăderi s-au produs în Portugalia (-15,1%), Bulgaria (-7,9%), Slovacia (-5%) și Polonia (-4,3%), iar cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Slovenia (+27,3%), Ungaria (+10,7%), România (+7,6%) și Marea Britanie (+5,1%).

Construcțiile inginerești sunt drumurile, căile ferate, podurile, aeroporturile, stadioanele, adică acele construcții care nu îndeplinesc caracteristicile de clădiri și care au ca scop crearea condițiilor pentru activitățile de producție sau pentru cele social-culturale.

Sectorul construcțiilor a fost domeniul economic cel mai grav lovit de recesiune, în condițiile în care acesta s-a prăbușit, în 2010, cu 14,4% față de 2009, an în care sectorul deja se contractase cu peste 12% față de 2008. În 2008, domeniul construcțiilor creștea cu 26% față de anul anterior.

După anii de recesiune 2009 și 2010, care au afectat profund construcțiile, au urmat doi ani – 2011 și 2012 – de creșteri nesemnificative (+1,1% în 2011 față de 2010 și +1,6% în 2012 față de 2011), în care sectorul nu a reușit să recupereze terenul pierdut în anii de criză.

Din cifrele oficiale disponibile pe 2013, contractele de reabilitare termică a blocurilor au fost cele care au influențat semnificativ sectorul construcțiilor, în sens pozitiv.

C.C.