15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:53
No menu items!

Războiul din Ucraina lovește și în transportatorii fluviali români. Unde preferă să plece personalul navigant

spot_img

Războiul din Ucraina a creat probleme unor societăţi de transport fluvial din judeţul Tulcea care au rămas fără personal navigant de specialitate, din cauză că nu au putut asigura un nivel de salarizare similar cu cel al firmelor armatoare din ţara vecină.

Deficitul de personal navigant pe ape interioare exista şi anterior războiului declanşat de Rusia, însă conflictul armat din Ucraina a accentuat situaţia.

„Războiul din Ucraina a creat probleme foarte mari legate de personalul brevetat pe ape interioare. Având în vedere că navlu a crescut foarte mult, ei sunt foarte bine plătiţi făcând transport de cereale şi bineînţeles de carburanţi. Vă dau un exemplu, un căpitan pe Dunăre poate poate primi net 3.500 euro pe lună, plus un spor de Ucraina. Aşa cum am negociat noi contractul cu Ministerul Transporturilor, nu putem să susţinem asemenea salarii pentru personalul navigant”, a declarat directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi. pentru Agerpres.

El a mai spus că o altă problemă în identificarea personalului brevetat este situaţia de la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), institutul care pregăteşte acest personal.

„Personalul brevetat înseamnă căpitan, timonier, marinar, şef mecanic. Nu-i poţi lua de pe stradă şi asta e o problemă. Acum este o legislaţie europeană pentru brevetarea lor şi este înghesuială chiar şi la CERONAV. Programările nu sunt aşa de uşoare. Sunt clase rezervate, lectorii nu sunt foarte mulţi, pe toţi i-a luat prin surprindere războiul”, a menţionat directorul Chichi.

Potrivit sursei citate, societatea pe care o conduce plăteşte un salariu de până la 1.200 de euro unui căpitan de navă şi are nevoie de trei timonieri şi un căpitan.                                                                     

                                                                                                                 Adina Silav