14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:58
No menu items!

Război în Ucraina. Întâlnire de urgență la baza NATO din Germania. Participă SUA și 40 de state aliate

spot_img

Pentagonul invită 40 de ţări aliate să se întâlnească, marți, în Germania, pentru a discuta despre nevoile în domeniul securităţii pe termen lung ale Ucrainei, în timp ce Kievul continuă să lupte împotriva armatei ruse în estul Ucrainei, relatează AFP.

Miniştri ai Apărării şi generali de rang înalt din 20 de state – membre şi nemembre NATO – au acceptat această invitaţie a secretarul american al Apărării Lloyd Austin la o reuniune la baza americană Ramstein, în vestul Germaniei, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Această reuniune urmează să analizeze problema ajutorului pe care-l pot acorda partenerii Ucrainei în vederea unei consolidări a puterii militare a acesteia – după terminarea războiului – subliniază Kirby.

Unul dintre lucrurile pe care-l vrea Lloyd Austin de la această reuniune este „lansarea unor discuţii între state cu vederi asemănătoare cu privire la relaţiile în domeniul apărării pe termen lung de care Ucraina are nevoie” după război, a subliniat Kirby.

„Este vorba mai ales despre o modernizare şi despre a face în aşa fel încât armata să fie tot mai puternică şi mai capabilă să funcţioneze în viitor. Nu este vorba despre garanţii de securitate, ci despre dipozitivul lor militar real”, a insistat el.

Această reuniune urmează să aibă loc la aproximativ două luni de război, în care armata Kievului a reuşit să respingă asalturi ruseşti în nordul ţării şi în regiunea capitalei, în timp ce estul Ucrainei, care se află în parte sub control rus, înfruntă o nouă ofensivă a armatei lui Vladimir Putin.

Statele Unite au coordonat furnizarea de echipament militar – mai ales muniţie – din partea a 30 de ţări, în ajutorul forţelor ucrainene.

O prelungire a acestei asistenţe s-ar afla pe masa reuniunii, dar şi un inventar al capacităţilor industriale ale ţărilor partenere, în vederea stabilirii felului în care producători de armament pot să ajute în continuare Ucraina, potrivit lui John Kirby.

Această întâlnire nu are loc în cadrul NATO şi ar putea să nu conducă la vreun progres concret imediat, a avertizat el.

Raluca Dan