vineri, 27 noiembrie 2020 - 22:51

Ratingul României ar putea crește și pentru S&P, la trei ani de la cea mai recentă modificare

Instanța decide repunerea în funcție și plata salariilor fostului șef Secție ATI de la Spitalul Universitar, Adriana Nica

Tribunalul București a decis că demiterea Adrianei Nica de la șefia secției ATI II din spitalul Universitar de Urgență a fost abuzivă, astfel că...

Crinuța Dumitrean, condamnată la peste șase ani de închisoare pentru retrocedările semnate lui Horia Simu

Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi...

Lucian Duță, șase ani de închisoare și confiscarea conturilor din Elveția, pentru contractele semnate ca șef al CNAS

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani de închisoare...

Germania îndeamnă statele UE să închidă pârtiile de schi pentru a ține sub control coronavirusul

Pe măsură ce se apropie sezonul de sărbătorilor de iarnă, relațiile europene se tensionează pe tema schiului. Germania solicită o abordare coordonată la nivelul...

standard_poors

Agenția de rating Standard&Poor’s a îmbunătăţit perspectiva rating-ului României pentru titlurile de stat pe termen scurt şi termen lung, emise în monedă străină şi locală, de la stabilă la pozitivă. Agenția notează că, în 2014, ar putea crește ratingul de țară, la trei ani după ce o altă agenție, Fitch, a crescut calificativul României.

Îmbunătățirea perspectivei de rating a României este prima modificare în sens pozitiv operată de S&P în ultimii 5 ani, în condițiile în care agenția este singura dintre cele trei mari instituții de rating care acordă României un calificativ nerecomandat investițiilor (junk).

Standard&Poor’s a precizat într-un comunicat de presă că îmbunătăţirea perspectivei se datorează progresului României în ajustarea economiei, progreselor politicii bugetare  şi reducerii deficitului de cont curent.

”Agenţia de evaluare apreciază faptul că economia României s-a consolidat bugetar şi că în 2013 va fi atinsa ţinta de deficit de 2,5% din PIB. De asemenea au fost remarcate progresele în direcţia reducerii arieratelor sectorului public”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Potrivit MFP, agenţia de evaluare apreciază dezvoltarea şi deschiderea economiei româneşti, cu exporturi în creştere în următorii ani, reflectând creşterea competitivității. Totodată, creşterea economică se va accelera gradual pe perioada 2013-2016, potrivit agenţiei de rating.

”De asemenea, Standard&Poor’s apreciază  încheierea Acordului preventiv cu FMI, considerând că acesta va sprijini eforturile Guvernului în continuarea reformelor structurale”.

Potrivit agenţiei de rating, continuarea consolidării bugetare, a reformei în domeniul finanţelor publice şi restructurarea întreprinderilor de stat vor putea duce, în 2014, la creşterea ratingului acordat României.

Calificativul “BB+” acordat în acest moment de S&P se află cu o treaptă sub categoria recomandată investitorilor. Moody’s evaluează România cu rating “Baa3”, cu perspectivă negativă, iar Fitch cu “BBB-“, cu perspectivă stabilă. Ambele ratinguri sunt pe ultima treaptă a categoriei recomandate investitorilor.

Cea mai recentă creștere a ratingului României a fost făcută de Fitch în 2011, agenția spunând la acel moment că îmbunătățirea calificativului reflectă progresele din acea perioadă, exporturi mai bune, diminuarea deficitului contului curent și reducerea deficitului bugetar. Adică exact aceeași indicatori pe care-i urmăresc toate agențiile de rating.

Pe de altă parte, o altă agenție de rating, respectiv Moody’s, transmitea în luna octombrie a acestui an că ratingul de credit al României este limitat de perspectivele slabe de creștere economică și de vulnerabilitatea la șocuri financiare externe. Agenția preciza că îmbunătățirea calificativului depinde de continuarea consolidării fiscale și de îmbunătățirea calității activelor bancare.

 Cosmina Croitoru

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...

Constanța, dovada vie că restricțiile sunt de formă. În carantină, numărul infectărilor nu scade

Una dintre localitățile aglomerate în care s-a instituit carantina arată ca în orice altă zi normală, în care nu sunt impuse restricții suplimentare. Aceasta...

Iohannis, contrazis de Bruxelles. Numărul infectărilor nu va scădea până la sfârșitul anului

Garanțiile oferite cu un optimism debordant de președintele Klaus Iohannis în privința evoluției epidemiologice până la sfârștiul anului sunt contrazise de date oficiale ale...

Fostul șef al DGIPI anunță că dosarul său a rămas fără obiect

Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, explică, pe blogul personal, că dosarul în care a fost arestat nu mai are obiectul infracțiunii de care...