4.9 C
București
joi, 2 decembrie 2021 - 23:41
No menu items!

Rasa de câini Corgi, preferată de regina Elisabeta a II-a, pe cale de dispariţie

spot_img

corgi dog

Câinii Corgi, preferații reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, sunt amenințați cu dispariția, informează cea mai importantă instituţie pentru protejarea câinilor de rasă din această ţară, Kennel Club.

Câinele Corgi galez Pembroke a fost trecut pe lista “speciilor care trebuie ţinute sub observaţie” de către Kennel Club, care de la începutul anului, a emis doar 241 de pedigriuri.

Începând cu luna ianuarie 2014, câinele Corgi va fi considerat pentru prima oară “o rasă autohtonă amenințată”, dacă  nu va fi depășită limita decisivă de 300 de înregistrări până la sfârşitul lunii decembrie.

Potrivit unui editorial publicat în cotidianul Daily Telegraph, responsabil pentru scăderea numărului câinilor Corgi ar fi fostul guvern laburist, care în anul 2007 a promulgat o lege prin care s-a interzis tăierea cozii câinilor din această rasă, afectându-le aspectul estetic.

Regina Elisabeta a II-a a crescut la Palatul Buckingham, de la vârsta de 18 ani, în jur de 40 de exemplare, câinii familiei regale fiind imortalizați alături de regină în fotografii oficiale sau în tablouri.

După ce buldogul francez a intrat în topul câinilor preferați de britanici, interesul pentru câinii Corgi a scăzut.

 D.M.