7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:56
No menu items!

Rareş Bogdan: Nu cred că are cineva curajul să intre în BPN și să propună premier PSD. Florin Cîțu nu ia decizii de unul singur

spot_img

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că varianta rotației prim-miniștrilor nu a fost discutată și aprobată în PNL, iar liderul liberalilor, Florin Cîțu, nu poate lua decizii de unul singur.

„Domnul Florin Cîțu este președintele PNL, cunoaște foarte bine statutul PNL și nu ia decizii de unul singur, ci le ia în consens sau cu majoritatea leadership-ului liberal întrunit în foruri statutare. Domnia sa știe foarte bine starea de spirit, cât de greu a fost să începem discuții cu PSD și sunt absolut convins că domnia sa nu ar putea impune așa ceva și că este o strategie de negociere”, a spus Rareș Bogdan, luni  seară, la Digi24.

El a precizat că varianta rotației prim-miniștrilor nici nu a fost discutată și aprobată în PNL.

„Nu s-a pus problema în cadrul negocierilor ca PNL să cedeze poziția de premier sau să accepte o eventuală rotativă. La BPN nu s-a discutat și subiectul rotativei. Să punem în discuție acest scenariu al rotativei, pe care BPN să-l voteze sau nu – dar în cazul în care se opun rotativei înseamnă practic ieșirea din negocieri cu PSD -, iar chestiunea premierului prima oară (…) să fie un premier PSD (…) nu cred că vreun lider PNL, de la președintele partidului la altcineva, are măcar curajul să intre în BPN și să propună așa ceva”, a subliniat Rareș Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL a susţinut că întâlnirea de luni seară, de la sediul Guvernului, a liderilor PNL-PSD-UDMR a avut ca temă doar programul de guvernare, fiind finalizate capitolele legate de Justiţie, Finanţe şi Muncă.

Conform unor surse politice, PNL, PSD și UDMR au convenit însă ca premierul să fie desemnat prin rotație, de la fiecare partid, dar nu și ce formațiune va da primul prim-ministru.

                                                                                                                    Adina Silav