9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:09
No menu items!

Rareș Bogdan l-a dezamăgit pe Ludovic Orban

spot_img

Președintele PNL a declarat că prim-vicepreședintele Rareș Bogdan l-a dezamăgit pentru că îi critică pe liderii partidului public, uitând de cine a fost susținut.

Invitat în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la KanalD, moderatoarea fiind fosta colegă a lui Rareș Bogdan la Realitatea TV, Ludovic Orban a fost întrebat dacă ”Este Rareș Bogdan șarpele pe care l-ați crescut în partid?”. Ludovic Orban a răspuns:  ”Dar nu l-am crescut eu, că era crescut” și a adăugat:

”Faptul că exprimă public astfel de puncte de vedere critice nu este corect din punct de vedere democratic, statutar și nu este normal să-ți ataci un coleg de partid care s-a purtat frumos cu tine și te-a susținut”.

De asemenea, întrebat dacă s-a simțit jignit, Ludovic Orban a răspuns: ”Nedreptățit aș spune, chiar am fost foarte neplăcut surprins, nu mă așteptam, dar viața merge înainte”.

Contactat de DCNews, Rareș Bogdan nu a vrut să comenteze, spunând despre Ludovic Orban doar atât „Îi doresc multă sănătate. Mulțumesc.”