12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:51
No menu items!

Rareș Bogdan a dezvăluit toate „situațiile secrete” din PNL

spot_img

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a enumerat, vineri, într-o conferință de presă la care a participat împreună cu Florin Cîțu, toate numele importante din partid, care îl susțin pe premier la congresul din septembrie. Mai în glumă, mai în serios, „șirul” membrilor PNL care fac parte din tabăra Cîțu a fost întrerupt de Emil Boc, pe motiv că unele dintre nume „erau secrete”.

Rareș Bogdan a vrut să sublinieze că mulți lideri ai filialelor din țară, indiferent că fac parte din vechiul PDL sau PNL, ca vârstă și ca experiență politică, sau sunt din generația mai tânără a partidului, îl sprijină pe Florin Cîțu în lupta pentru șefia PNL.

„Acest clivaj pe care unii vor să-l creeze între tineri şi în vârstă nu poate fi considerat aşa. Am văzut atacurile. Domnul Lungu nu este un om la prima…, primarul din Suceava, domnul Flutur, la rândul său; domnul Ciucă, amiralul Chiţac. Deci, domnul Ciucă, ministrul Apărării, amiralul Chiţac, Victor Paul Dobre şi mulţi alţii nu sunt oameni foarte tineri sau la prima tinereţe. Sunt oameni maturi. (…) Important e cum se simt şi ce gândesc. Această echipă din spatele lui Florin Cîţu este o echipă care îl are şi pe Ionel Bogdan, tânărul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, şi pe Dinu Iancu Sălăjanu, vecinul dumneavoastră, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj şi pe Lucian Bode, unul dintre cei mai buni miniştri”, a spus Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă susţinută alături de premierul Florin Cîţu şi de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Rareş Bogdan a mai arătat apoi că în rândul susţinătorilor lui Florin Cîţu din PNL sunt bine reprezentate toate zonele ţării, nu doar judeţe din Ardeal.

„De asemenea, are şi oameni din Sibiu, pe Daniela Câmpean sau pe Raluca Turcan. Dar are şi oameni din Constanţa, din Dobrogea, are oameni din sud, preşedintele organizaţiei, deputat de la Dolj, Fane Stoica, de la Gorj, Dan Vâlceanu, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, excelentul nostru ministru al Energiei, Virgil Popescu de la Mehedinţi, un alt oltean destoinic. Avem oameni din Moldova, foarte, foarte buni, avem oameni din Dobrogea. Desigur, sunt mulţi şi din Ardeal. Avem din Bucureşti, trei organizaţii de sectoare din Bucureşti, în frunte cu Pavel Popescu, tânărul şi destoinicul nostru deputat, de la Sectorul 4, de la Sectorul 5, Cristian Băcanu, de la Sectorul 2, doamna Anisie…”, a continuat Rareş Bogdan.

Enumerarea sa a fost întreruptă de Emil Boc, care i-a spus lui Rareş Bogdan, pe un ton de glumă, să nu dezvăluie toate numele susţinătorilor lui Florin Cîţu.

„Nu-i spune chiar pe toţi, mai lasă-ne nişte rezerve, dacă îi spui pe toţi ne vinzi situaţiile secrete„, a spus Emil Boc.

Premierul Florin Cîţu a vizitat, vineri, Baia Mare şi a participat la prezentarea planului de investiţii şi a proiectelor pentru judeţul Maramureş.