11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:30
No menu items!

Raport bancar: Cursul se va stabiliza la 4,35 lei pentru un euro până la finalul anului

spot_img

Raport bancar: Cursul se va stabiliza la 4,35 lei pentru un euro până la finalul anului

Până la finalul acestui an, cursul de schimb euro/leu se va stabiliza la aproximativ 4,35 și va ajunge la 4,25 în 2014, în condițiile unui mediu politic stabil. Prognoza aparține Garanti Bank și este cuprinsă în Raportul Macroeconomic Trimestrial.

”Evoluția leului va fi strâns legată de apetitul investitorilor străini pentru titlurile de stat, dar și pentru companiile deținute de stat incluse pe lista de privatizări și, implicit, de succesul proiectelor de privatizare”, se arată în raportul citat.

La rândul lor, estimările în privința inflației s-au îmbunătățit. Garanti Bank estimează o rată a inflației de 3,5% pentru finalul anului 2013, ajungând astfel în intervalul țintă al BNR.

”Se așteaptă pe de o parte scăderea prețurilor la alimente, ca urmare a recoltei mai bune din acest an, iar pe de altă parte menținerea presiunilor asupra prețurilor la energie, cu o creștere proiectată de 13,6% în decembrie 2013 față de anul trecut”, se mai precizează în raport.

Joi a fost a patra zi din acest an când cursul a sărit de  pragul de 4,5 lei pentru un euro, respectiv 4,5340 lei. De la începutul anului, moneda națională s-a depreciat cu 2,7% față de moneda unică europeană. Cel mai mare nivel al euro față de leu a fost atins pe 7 iunie, când cursul a ajuns la 4,5535 lei.

Potrivit strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2014-2016, Guvernul ia în calcul, pentru anul viitor, un curs de schimb mediu de 4,45 lei pentru un euro, față de un curs de 4,5 lei pentru un euro pentru acest an. În privința creșterii economice, Guvernul estimează un avans al PIB de 2,2% pentru anul viitor, la fel ca în strategia fiscal-bugetară anterioară.

În privința inflației, Guvernul estimează o rată medie anuală, pentru 2014, de 3,3%, față de 4,3% în acest an.

Cosmina Croitoru