12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:34
No menu items!

Răniți din Colectiv, externați. Solistul trupei a ieșit din comă. Starea celorlalte victime

spot_img

Ministerul Sănătăţii a anunţat că sâmbătă, în spitalele din Capitală mai sunt internate 56 de răniți în incendiul din Colectiv, 13 dintre ele fiind în stare citică şi gravă.

Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, este internat, din 7 noiembrie, într-un spital din oraşul olandez Beverwijk. starea lui este îmbunătățită, medicii de aici spunând că românul a ieșit din comă. Opt persoane au fost transportate, în urmă cu o săptămână, la spitale din Olanda, însă două au decedat. În unităţile sanitare din străinătate au fost transportate 37 de pacienţi, însă 9 au decedat – trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi unul în Germania.

Cinci persoane au fost EXTERNATE din spitalele din Capitală, în ultimele zile – patru au părăsit spitalul joi, iar una miercuri. Este vorba despre un pacient de la Spitalul „Sf. Ioan”, doi de la „Sfântul Pantelimon”, şi doi de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Spitalul Elias mai are internate 6 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, 3 sunt la secţia de Terapie Intensivă, dintre care unul în stare gravă, cu traheostomie şi ventilat mecanic. Alţi 3 pacienţi sunt în secţia de Chirurgie Plastică, starea lor fiind bună, iar evoluţia favorabilă.

Trei pacienţi sunt în continuare la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, în stare gravă. Iată lista răniților din spitale:

Spitalul de Arşi – 14 pacienţi

Spitalul Bagdasar Arseni – 13 pacienţi

Spitalul Grigore Alexandrescu – 6 pacienţi

Spitalul Sfântul Ioan – 4 pacienţi

Spitalul Elias – 6 pacienţi

Spitalul Militar Central – 6 pacienţi

Spitalul Sfântul Pantelimon – 2 pacienţi

Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 3 pacienţi

Spitalul Universitar – 8 pacienţi

Spitalul Dimitrie Gerota – 2 pacienţi

Spitalul Agrippa Ionescu – 2 pacienţi

Spitalul CC Iliescu – 1 pacient

 În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 27 de persoane, iar în două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.