9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:16
No menu items!

Rambursarea accizei va fi aplicată și firmelor de transport de persoane. Guvernul a publicat proiectul

spot_img

pompa motorina

Rambursarea unei părți din acciza suplimentară pe carburanți, respectiv motorină, va fi aplicată și firmelor de transport de persoane, după cum se arată în proiectul de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Astfel, vor beneficia de rambursarea unei cote de 4 eurocenți/litru transportul rutier de mărfuri și cel de călători care operează autovehicule de peste 1+8 locuri sau de transport public.

„Se propune acordarea unei reduceri de accize de 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, faţă de nivelul standard prevăzut de lege, respectiv  400,395 euro/1000 litri sau 473,85 euro/to, pentru motorina utilizată drept carburant pentru transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone precum şi pentru  transportul de călători, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public de călători, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor şi a remorcilor acestora. Reducerea de accize se realizează prin restituire diferenţei 40 de euro/1.000 litri operatorilor economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. Condiţiile, procedura şi termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Proiectul urmează să fie aprobat în ședința de miercuri a Guvernului. Se are în vedere faptul că sectorul transporturilor de bunuri poate influența, pe orizontală, evoluția prețurilor în întreaga economie națională. În ce privește acordarea acestei facilități pentru transportul de persoane se are în vedere menținerea competitivității la nivel internațional a transportului de călători, dar și considerente de ordin social, potrivit inițiatorilor documentului.

Săptămâna trecută, premierul Ponta a declarat că acciza la carburanţi va fi aplicată din luna aprilie, iar Guvernul va introduce şi un set de măsuri fiscale care să permită transportatorilor corecţi, neimplicaţi în acte de evaziune fiscală, să recupereze o parte importantă din suma aferentă acestei accize.

C.C.