15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:36
No menu items!

Rămânem fără medici de familie. Ce măsuri cere Colegiul medicilor

spot_img

Medicina de familie are cel mai mare deficit de medici și urmează un val uriaș de pensionări, avertizează Colegiul medicilor, care cere suplimentarea locurilor pentru rezidențiat la această disciplină. Numai că autoritățile au scos doar 321 de locuri, în condițiile în care doar deficitul de medici de familie era de peste 700.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că în următorii 5 ani, aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare. În plus, deficitul acestei discipline este cel mai ridicat din sistem.

“Este extrem de important să se identifice și să se pună în practică rapid soluții pentru acoperirirea deficitului de medici implicați în asistența medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenței medicale primare la nivel european. Această situație pe care nimeni nu și-o dorește va reduce accesul pacienților la asistența medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creșterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar și o presiune în plus pe celelalte specialități medicale.” a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Reprezentanții CMR mai precizează că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, din perspectiva actuală a resursei umane, ce ar avea efecte negative atât asupra sistemului de sănătate cât și a populației, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la rezidențiat în special pentru medicina de familie.

E. Stan