15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 19:31
No menu items!

Raluca Turcan duce penibilul în extrem. Revine cu un mesaj în care explică de ce a urat „La mulți ani” unui om mort de 218 ani

spot_img

După ce internauții au taxat-o cu mesaje ironice după postarea în care a urat La Multi Ani! baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, mort de 218 ani, Raluca Turcan a revenit cu un mesaj în care vine cu o explicație. Acestea ar fi că românii urează, an de an, „La multi ani” poetului Mihai Eminescu, pe data de 15 ianuarie, în consecință mesajul său cu urarea pentru baronul von Brukenthal nu ar fi chiar o greșeală. Ea adresează mesajul „oamenilor de bună credință” și se scuză că nu l-a transmis mai devreme pentru că „a fost blocată într-o întâlnire”. Fără nicio legătură cu subiectul mesajului, Raluca Turcan încheie postarea cu un „La multi ani” cu executare, adresat „baronilor cu patru clase din PSD”.

 

Raluca Turcan: Sunt nevoită să fac câteva precizări acum, cu întârziere, pentru că am fost blocată într-o întâlnire la Constanța timp de mai multe ore. Nu mi-am putut imagina interpretările de pe pagina de Facebook. Acesta este mesajul meu pentru oamenii de bună-credință care vor să îl citească.

Așadar,

Spunem “La Mulți Ani, Mihai Eminescu” în fiecare an de 15 ianuarie.

Suntem mândri de moștenirea lăsată nouă, tuturor, prin geniul creator al lui Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc.

Prin acel “La Mulți Ani” de 15 ianuarie marcăm în fiecare an ziua de naștere a marelui poet.

Similar, astăzi, 26 iulie 2021, marcăm 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal. La nivel local, moștenirea culturală lăsată de Samuel von Brukenthal va dăinui și ea reprezintă și va continua să reprezinte un motiv de mândrie pentru Sibiu, pentru sibieni și pentru toți oamenii educați din România.

Samuel von Brukenthal este, așadar, aniversat în fiecare an la Sibiu, pe 26 iulie.

Pentru cei care vor sa îl descopere pe Samuel von Brukenthal merită început la muzeul cu același nume. Imaginat chiar de Samuel von Brukenthal, muzeul se află în Piața Mare și va fi deschis de miercuri, de la 9.00.

PS: cât despre baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate și care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți, să nu se panicheze, ca vor avea și ei muzeul lor: MUZEUL JILAVA!

Lor, “La Mulți Ani” cu executare!

Postarea a strâns mii de comentarii, unul dintre acesta fiind „Era mai bine dacă aceste „precizări” rămâneau „neprecizate”

Amintim, Raluca Turcan a fost ironizată după ce i-a urat „La mulţi ani!”, într-o postare pe Facebook, baronului Samuel von Brukenthal, decedat în 1803.

La scurt timp, ministrul şi-a editat postarea, renunţând la urarea respectivă.

C.Dumitrescu