15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:11
No menu items!

Radu Stroe: Am demisionat în semn de onoare și pentru apărarea demnității pompierilor

spot_img

Radu Stroe 1_SZ

Ministrul demisionar al afacerilor interne, Radu Stroe, a susținut o declarație la sediul MAI în care și-a exprimat regretul pentru pierderea celor două vieți, dar și pentru „declarațiile nefericite, dar nu rău-intenționate” de după tragedia aviatică. În același timp, Radu Stroe și-a motivat demisia ca un „semn de onoare și pentru apărarea demnității pompierilor”

Vă mulţumesc pentru că participaţi la această conferință de presă pe care o fac în faţa opiniei publice. Încep prin a transmite sincere condoleațe familiilor celor decedaţi în tragicul accident aviatic. Am decis să îmi depun demisia în semn de onoare şi pentru apărarea demnităţii pompierilor din cadrul IGSU care în aceste trei zile au primit nedrepte acuzaţii. Ei sunt eroii care, alături de poliţişti şi jandarmi, au salvat şi vor salva în continuare viața oamenilor. Aceşti salvatori de meserie nu trebuie să pătimească din cauza decidenţilor politici. Ei trebuie să aibă încredere în continuare în aceşti decidenţi, oricare ar fi aceştia. Acest lucru l-am declarat din prima mea intervenţie în seara accidentului. Doresc să îmi exprim scuze tuturor celor care, prin unele declaraţii nefericite, dar nu rău-intenţionate, le-am creat impresia de om relaxat sau indiferent sau care ţine de scaunul de ministru. Mulţumesc tuturor celor care m-au admirat, dar şi celor care m-au criticat. Plecarea mea de la MAI trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică.

Radu Stroe
ministru demisionar al internelor

Valeriu Motoc