22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:34
No menu items!

Răzvan Alexe, inculpat în dosarul în care este anchetată și fiica președintelui CJ Prahova, a fost arestat

spot_img

razvan-alexe-2

Răzvan Alexe – inculpat în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, în care a fost pusă sub acuzare și fiica președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma – a fost arestat preventiv în alt dosar, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit peste cinci milioane de lei de la administratorul unei firme care are contracte cu Consiliul Judeţean (CJ) Prahova.

Magistraţii Tribunalului Prahova au emis, miercuri seară, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Răzvan Alexe.

Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Prahova, apărătorii lui Alexe, a cărui arestare preventivă a fost cerută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care-l acuză de trafic de influenţă, infracţiune în urma căreia ar fi avut beneficii de peste 5 milioane de lei, au invocat în instanţă nulitatea referatului cu propunerea de arestare preventivă, dar şi nulitatea declaraţiei dată de omul de afaceri care l-a denunţat pe Alexe şi a convorbirilor telefonice anexate la dosar. Excepţiile invocate de avocaţii lui Alexe au fost respinse.

DNA a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procurori ai Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA îl cerceteză pe Răzvan Alexe pentru trafic de influenţă în formă continuată.

„În perioada 2012-2013, Alexe Răzvan, lăsând să se creadă că are influenţă asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, a pretins şi a primit de la administratorul unei societăţi comerciale – denunţător în cauză – sume de bani totalizând 5.204.005 de lei, disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de către firma denunţătorului către S.C. Marconstruct Company S.R.L. şi neexecutate în realitate de S.C. Marconstruct Company S.R.L, ci de firma denunţătorului”, se precizează în comunicatul DNA.

Surse judiciare au precizat lucrările în cauză se referă la reabilitarea unor drumuri judeţene aflate în administrarea CJ Prahova.

Anchetatorii DNA au cerut arestarea preventivă a lui Alexe în condiţiile în care acesta fusese reţinut marţi seară, cu un minut înainte de miezul nopţii, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care au declinat dosarul în favoarea DNA, având în vedere valoarea sumei care face obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

Răzvan Alexe, pe care presa l-a prezentat drept apropiat al conducerii PSD Prahova, este inculpat, alături de fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu şi de alte şase persoane, între care și fiica președintelui CJ Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro, prin achiziţii şi livrări de mărfuri şi servicii făcute prin aproximativ 60 de societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţul Prahova, unele de tip „fantomă”.

În ultimii ani, presa din Prahova a relatat despre relaţiile pe care Răzvan Alexe le are cu fiul şi cu fiica preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova – deputatul Vlad Cosma și, respectiv, notarul Andreea Cosma.

De altfel, presa din Prahova a publicat fotografii în care Alexe apare la nunta fiicei şefului CJ Prahova, Andreea Cosma, care a avut loc în urmă cu câţiva ani în Beirut.

R.D.