12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:40
No menu items!

Războiul ruso-american din Marea Neagră. Care este poziția României

spot_img

Petrolul și gazele din exploatările marine sunt principala miză a competiției

platforma

Mai multe perimetre din Marea Neagră din zona economică a României au intrat în atenția unor companii interesate de resursele de petrol şi, mai ales, de gaze. Pe lângă perimetrul exploatat de Petrom de ani de zile, încă 7 suprafeţe au fost trasate şi concesionate.

Dintre toți competitorii interesați de exploatările din Marea Neagră, cei mai avansaţi în cercetare sunt tot cei de la OMV Petrom, împreună cu gigantul american Exxon Mobile, care explorează perimetrul Neptun, arată jurnaliștii de la Pro TV în emisiunea „România, te iubesc”.

Urmează în zona Pelican şi Midia, pe o concesiune data încă din 1992, un grup care şi-a modificat constant componenta şi care acum este reprezentat de compania canadiană Sterling împreună cu o companie cu sediu în Olanda, PetroVentures, şi cu al patrulea producător de gaz din Italia, Gas Plus Internaţional. O parte din lucrările de cercetare din Midia au fost cedate aceluiaşi consorţiu Petrom-Exxon.

Perimetrul Muridava are un acord de concesiune cu un grup format din Midia Resources, deţinută tot de cei de la Sterling, de o companie irlandeză – Petroceltic – cu sediul central la Dublin şi de compania Petromar Resources, controlată de omul de afaceri roman Gabriel Comanescu.

În Perimetrul Cobalcescu îşi desfăşoară activitatea tot cei de la Petroceltic, secondaţi de grupul Petromar Resources şi o companie australiană, Beach Petroleum.

Perimetrele Rapsodia şi Trident sunt concesionate unui grup al cărui lider este Lukoil Overseas. Acolo mai apare un offshore din insulele Belize – Panatlantic Petroleum, controlat tot de cei de la Lukoil. În consorţiu a intrat cu un procent minor, de 10 % şi compania naţională Romgaz

Ultimul perimetru aflat în explorare este Luceafărul, unde lucrează olandezii de la Petroventures şi compania controlată de Sterling – Midia Resources.

În fapt, în zona românească a Mării Negre sunt doar câţiva jucători, dar în ultima perioadă se simte o agitaţie provocată pe de-o parte de criza din Ucraina, dar mai ales de descoperirile în adâncuri, la mii de metri adâncime. Aceasta industrie „depinde foarte multe şi de factorii geopolitici”, explică Mariana Gheorghe, director general executiv Petrom, „nu numai de datele fundamentale ale pieţei”.

Lukoil suflă în ceafă americanilor

Cu lucrări avansate şi cu perspective optimiste sunt cei din consorţiul condus de Lukoil Overseas. Oleg Surubor este cel care conduce operaţiunile din România. „Noi trebuie să forăm cel puţin 3 sonde, prin urmare investiţiile minime depăşesc 100 de milioane de dolari. Bineînţeles că atunci când o să tragem linie, această sumă poate fi depăşită”, spune el, potrivit Pro TV.

Compania din Rusia este interesată mai ales de perimetrele romaneşti de gaz şi suflă în ceafă americanilor de la Exxon în ceea ce priveşte tehnologia de explorare din Marea Neagră. Au adus aici platforma Development Driller 2 tocmai din Golful Mexic, trecând cu ea prin Atlantic, Marea Mediterană, Bosforul şi Dardanele. „Lucrul mai complicat este trecerea prin strâmtorile Bosforului”, spune , spune Surubor adăugând că, în Palermo, a fost nevoie să fie demontată pentru a fi transportată în Portul Constanța.

În consorţiu cu Lukoil pe cele două perimetre aflate în explorare este şi compania Romgaz, cu un procent minor. Dumitru Rotaru, director general al Romgaz, spune că cei 10% au fost obţinuţi în 2012, prin negociere. Compania controlată de stat prin ministerul energiei este însă departe de a fi un jucător important în Marea Neagră. A participat şi la alte licitaţii, dar nu s-a calificat, susțin jurnaliștii de la Pro TV.

Emanuel Stan