2.9 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 11:59
No menu items!

PwC: Modelul de afaceri al companiilor de utilităţi trebuie să se modifice

spot_img

Gazele pentru companii se scumpesc mai repede decât termenul stabilit

Generarea descentralizată de energie (pe baza surselor regenerabile), schimbările tehnologice şi modificările comportamentului de consum pun sub presiune modelul tradiţional de afaceri al companiilor de utilităţi, potrivit unui recent sondaj PwC în rândul companiilor energetice şi de utilităţi.

”Europa este cea mai avansată în privinţa capacităţilor regenerabile de generare de electricitate şi modelul lor descentralizat de distribuţie, iar acest lucru pune mari probleme marilor companii de utilităţi. Stocurile de gaze naturale din depozite au scăzut aproape de nivelurile critice, iar riscul unor pene de curent este în creştere, în vreme ce subvenţiile pentru energia regenerabilă duc la creşterea costurilor pentru consumatori”, a transmis marți PwC.

Sondajul arată că foarte mulţi jucători din industrie se aşteaptă ca actualul model de afaceri să se transforme fundamental până în 2030. Creşterea distribuţiei şi producţiei descentralizate de energie, din surse regenerabile, depinde însă de evoluţiile tehnologiilor moderne de generare şi de costul acestora. În Europa, capacităţile regenerabile au fost puternic susţinute de subvenţii, iar costurile ridicate ale acestor tehnologii fac ca proliferarea lor să nu ţină cont strict de regula cererii şi ofertei.

„Capacităţile descentralizate de producţie de energie pun deja presiune pe veniturile companiilor de utilităţi şi ridică semne de întrebare asupra viabilităţii structurilor convenţionale de energie. Este posibil ca, în viitor, producătorii convenţionali să asigure numai servicii de sistem. În Europa Occidentală, acolo unde schimbările sunt cele mai avansate, companiile de utilităţi se confruntă cu dificultăţi fără precedent”, a declarat Vasile Iuga, Country Managing Partner, PwC România.

Dacă pot fi depăşite anumite obstacole, capacităţile descentralizate de generare pe baza resurselor regenerabile pot duce la transformări fundamentale în sectorul energetic, fiind nevoie de îmbunătăţirea eficienţei energetice, scăderea preţurilor panourilor solare, managementul cererii şi de reţele electrice inteligente. Aceştia sunt, potrivit respondenţilor, factorii care ar putea avea cel mai mare impact pentru sector.

Noile surse de combustibili fosili ar putea de asemenea avea un impact major asupra pieţei, gazul şi petrolul de şist putând schimba datele jocului în industria energetică.

Deloc surprinzător, impactul gazelor de şist este resimţit cel mai tare de către respondenţii din Americi, atât cei din Statele Unite care sunt deja avansaţi în acest domeniu, dar şi cei sud-americani, un continent despre care ar putea deveni de asemenea un important producător. În acelaşi timp, 38% dintre respondenţii din Europa consideră că gazele de şist vor avea un impact major, iar opiniile în rândul oficialilor din sector nu exclud posibilitatea deschiderii unei noi ere a abundenţei energetice.

Cosmina Croitoru