9.9 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024 - 6:08
No menu items!

Putin, trădat de tot mai mulți oficiali, inclusiv din FSB. Cine este omul care îi ajută să fugă din Rusia

spot_img

Vladimir Osecikin, un disident rus care a fugit în Franţa încă din 2015, spune că un număr tot mai mare de oficiali ruşi de rang înalt dezertează în Occident, nemulţumiţi de războiul Kremlinului din Ucraina. El a declarat într-un interviu pentru CNN că foşti generali şi agenţi de informaţii se numără printre ei.

Aşa-numita „operaţiune militară specială” a lui Putin nu a fost singura mişcare a ruşilor după 24 februarie. Aceasta a declanşat şi „un mare val” de oficiali ruşi care şi-au părăsit patria, eclipsat doar de valul de oameni care au fugit din ţară din cauza ordinului de „mobilizare parţială” al Kremlinului din septembrie. Acum, a declarat Vladimir Osecikin pentru CNN, în fiecare zi sunt oameni care îi cer ajutorul.

Mulţi sunt soldaţi de rang inferior, dar printre ei se află şi profiluri mult mai pregnante. Osecikin spune că printre cei pe care i-a ajutat se numără un fost ministru al guvernului de la Moscova şi un fost general rus de trei stele, iar CNN spune că a confirmat identitatea unui fost ofiţer FSB şi a unor mercenari Wagner, scrie news.ro.

Chiar acum, în ianuarie, Osecikin a ajutat un fost comandant Wagner care a fugit din Rusia pe jos în Norvegia vecină pentru a cere azil. Fostul soldat se temea pentru viaţa sa după ce a refuzat să îşi reînnoiască contractul cu grupul de mercenari.

Vladimir Osecikin a cerut azil în Franţa încă din 2015 şi se bucură acum protecţie poliţienească după ce în 12 septembrie anul trecut familia sa a fost vizată de o tentativă de asasinat ca-n filme: un lunetist a tras asupra apartamentului său tocmai când, împreună cu soţia şi copiii, se pregătea să ia cina.

„În ultimii 10 ani, fac multe lucruri pentru a proteja drepturile omului şi ale altor persoane. Dar în acest moment, am înţeles că misiunea mea de a ajuta alţi oameni a creat un risc foarte mare pentru familia mea”, a declarat Osecikin pentru CNN.

Pe numele lui Osecikin autorităţile din Rusia au emis un mandat de arestare, iar în prezent se află pe lista persoanelor căutate de ţara sa natală.

Osecikin trăieşte acum sub pază armată constantă, asigurată de autorităţile franceze, iar adresa şi rutina sa sunt secrete.

Ce face cu secretele pe care le află

„Atunci când persoana este de nivel foarte înalt, înţelege foarte bine cum funcţionează maşinăria regimului lui Putin şi înţelege foarte bine că, dacă vorbeşte despre asta, există un risc foarte mare de terorism cu Noviciok sau de asasinare”, a declarat Osecikin pentru CNN.

Implicit, atunci când îi ajută pe aceşti oficiali să fugă din Rusia prin intermediul reţelei lui, există un acord tacit, iar aceştia îi furnizează informaţii despre mecanismele interne ale Moscovei. Unele dintre aceste informaţii ajung şi la agenţiille de informaţii europene, cu care Osecikin are contacte regulate, spune el.

Un fost locotenent din FSB pe care Osecikin l-a ajutat să fugă în Europa, Emran Navruzbekov, a declarat că a pregătit directive ale FSB privind operaţiunile de spionaj ale Rusiei în Europa pentru a le oferi agenţiilor de informaţii occidentale.

„Şefii noştri din FSB le-au cerut agenţilor lor din Europa să afle despre ‘mercenarii’ care vor merge în Ucraina. Pe voluntarii care merg să lupte pentru Ucraina îi numesc terorişti. Am păstrat o astfel de corespondenţă”, a declarat el pentru CNN.

Unii dintre cei pe care Osecikin îi ajută sunt în posesia unor informaţii – chiar secrete militare – despre care disidentul recunoaşte că prezintă un interes limitat pentru organizaţia sa pentru drepturile omului. Dar agenţiile de informaţii occidentale au priorităţi diferite.

Michel Yakovleff, un fost general al armatei franceze şi fost comandant adjunct al operaţiunilor NATO, a analizat, la cererea CNN, mai multe dosare militare obţinute de Osecikin. El a declarat că, deşi acestea nu au o importanţă deosebită pentru un comandant militar, „sunt fragmente de informaţii care construiesc o imagine”.

Un ofițer din doi din FSB vrea să fugă

Fostul ofiţer FSB Navruzbekov spune că disperarea cu privire la şansele reduse ale Rusiei de a reuşi în Ucraina i-a determinat pe mulţi dintre colegii săi să caute o cale de scăpare.

„Acum, în FSB, fiecare este pentru el însuşi, toată lumea vrea să scape din Rusia. Fiecare al doilea ofiţer FSB vrea să fugă”, a declarat acesta pentru CNN.

„Ei înţeleg deja că Rusia nu va câştiga niciodată acest război şi vor face tot posibilul să găsească o soluţie”, susţine el.

                                                                                                                  Adina Silav