14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:24
No menu items!

Putin: Rusia este pregătită să trimită un „convoi umanitar” în estul Ucrainei

spot_img

Preşedintele rus a denunțat „consecinţele catastrofale” ale operaţiunii militare ucrainene

Vladimir-Putin

Vladimir Putin a spus luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedinele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că „partea rusă pregăteşte trimiterea unui convoi umanitar în estul Ucrainei, în colaborare cu Crucea Roşie”, a anunțat Kremlinul.

„Vladimir Putin a atras atenţia privind consecinţele catastrofale ale operaţiunii militare ucrainene, insistând pe necesitatea furnizării unui ajutor umanitar în estul Ucrainei”, precizează Kremlinul.

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu ordone o intervenţie în estul Ucrainei nici măcar din raţiuni umanitare.

În cursul convorbirii cu Vladimir Putin, „preşedintele Barroso a avertizat în legătură cu orice acţiune militară unilaterală în Ucraina, explicând că o astfel de intervenţie nu trebuie să aibă loc sub niciun pretext, nici măcar din raţiuni umanitare”, se arată într-un comunicat oficial citat de AFP.

Barroso a discutat prin telefon, separat, şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, exprimându-și preocuparea în legătură cu situaţia umanitară din estul Ucrainei.

R.D.