22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:54
No menu items!

Putin o ironizează pe Hillary Clinton: Este o femeie „slabă” şi cu o exprimare lipsită de eleganţă

spot_img

„Poate că slăbiciunea nu este cea mai rea dintre caracteristici pentru o femeie”, a insistat șefului statului rus

  putin - hillary clinton

Preşedintele rus Vladimir Putin a ironizat-o miercuri pe Hillary Clinton, fostul secretar de Stat american, despre care a afirmat că este o femeie „slabă” şi cu o exprimare lipsită de eleganţă, într-un interviu pentru posturile franceze TF1 şi Europe1, informează AFP.

Hillary Clinton, care este considerată o pretendentă de luat în seamă la succesiunea lui Barack Obama la Casa Albă, în 2016, declara în martie că Putin caută să „retraseze” frontierele Europei de Est, aşa cum a făcut Adolf Hitler în anii ’30.

„E mai bine să nu intri într-o dispută cu femeile. Însă doamna Clinton nu a fost niciodată elegantă în declaraţii. Cu toate acestea, ne-am întâlnit după aceea şi am purtat discuţii cordiale la diferite evenimente internaţionale”, a declarat ironic preşedintele rus.

„Atunci când oamenii depăşesc limitele o fac nu pentru că sunt prea puternici, ci pentru că sunt prea slabi. Dar poate că slăbiciunea nu este cea mai rea dintre caracteristici pentru o femeie”, a continuat el zâmbind.

„Când aud asemenea declaraţii mă gândesc că cei care le fac nu au niciun argument de valorificat. În ceea ce priveşte politica americană, este clar că Statele Unite continuă politica cea mai agresivă şi mai dură, pentru a-şi apăra interesele”, a subliniat preşedintele rus.

Rusia, care a anexat Crimeea, o provincie din sudul Ucrainei, în urma unui referendum, este acuzată de către Occident că destabilizează estul Ucrainei, o zonă în care separatişti proruşi au preluat controlul asupra mai multor oraşe.

C.A.