7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:34
No menu items!

Putin le dă bani ucrainenilor care își părăsesc țara pentru a se muta în Rusia

spot_img

Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care introduce beneficii financiare pentru persoanele care părăsesc Ucraina pentru a veni în Rusia, relatează Sky News. 

Decretul, publicat pe un portal guvernamental, arată că vor fi acordate plăți lunare de pensii de 10.000 de ruble (aproximativ 166 de euro) persoanelor care au fost forțate să părăsească teritoriul Ucrainei începând cu 18 februarie.

Persoanele cu dizabilități vor fi, de asemenea, eligibile pentru același sprijin lunar, în timp ce femeile însărcinate au dreptul la o prestație unică.

Decretul precizează că plățile vor fi efectuate pentru cetățenii Ucrainei și pentru autointitulatele Republici Populare Donețk și Luhansk – două entități separatiste susținute de Rusia din estul Ucrainei pe care Moscova le-a recunoscut ca independente în februarie, într-o mișcare condamnată de Ucraina și de Occident. Anterior, Putin a ordonat ca fiecare persoană care a sosit în Rusia din Donețk și Luhansk să primească o plată de 10.000 de ruble.

Un decret separat semnat de Putin simplifică şederea şi dreptul de muncă a sute de mii de persoane care au părăsit Ucraina şi se află în Rusia după startul ofensivei militare a ruşilor, relatează AFP.

Potrivit acestor noi „măsuri temporare”, deţinătorii de paşaport ucrainean, dar şi locuitorii regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, vor putea rămâne în Rusia „o perioadă nelimitată”.

Până în prezent, ei puteau rămâne în Rusia doar 90 de zile, într-un interval de 180 de zile. Pentru o şedere mai îndelungată, ei aveau nevoie să obţină un permis de muncă sau o autorizaţie specială.

Doritorii au acum dreptul de a munci în Rusia fără să obţină un permis. Însă, pentru a profita de noua măsură, ei trebuie să accepte să li se ia amprentele, să li se facă fotografia pentru identificare şi să se supună unui examen medical pentru depistarea bolilor infecţioase sau a drogurilor.

Potrivit Moscovei, 3,6 milioane de persoane, între care 587.000 de copii, ar fi plecat din Ucraina în Rusia după declanşarea ofensivei pe scară largă a Kremlinului împotriva Kievului la sfârşitul lunii februarie.

                                                                                                                    Adina Silav