15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 17:26
No menu items!

Putin a plasat forţele armate din centrul Rusiei în stare de ALERTĂ MAXIMĂ

spot_img

Președintele rus a plasat forţele armate din centrul Rusiei „în stare de alertă maximă”, pentru a trece în revistă capacitatea de luptă

Russian troops

Preşedintele rus Vladimir Putin a plasat forţele armate din centrul Rusiei „în stare de alertă maximă”, a anunţat sâmbătă ministrul apărării, Serghei Șoigu, după ce Rusia a confirmat că şi-a consolidat prezenţa militară la frontiera cu Ucraina, potrivit AFP.

Conform ordinului (lui Putin), începând de la ora 11.00, ora Moscovei (10.00, ora României), trupele din cadrul Districtului Militar Central şi formaţiunile şi unităţile militare care se află pe acest teritoriu au fost plasate în stare de alertă maximă„, a declarat Serghei Șoigu, citat de agenţii ruseşti de presă.

Trupele au fost plasate în stare de alertă după ce Vladimir Putin a ordonat exerciţii militare neprogramate în perioada 21-28 iunie, a precizat Şoigu. Această perioadă acoperă perioada armistiţiului ucrainean, denunţat de către Moscova.

Şeful Statului Major al armatei ruse Valeri Gherasimov a precizat că peste 65.000 de militari şi peste 180 de avioane, aproximativ 60 de elicoptere şi aproximativ 5.500 de unităţi de echipament militar participă la exerciţii.

Kremlinul a criticat dur anunţul privind încetarea unilaterală focului, făcut vineri de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, catalogându-l drept un “ultimatum” adresat insurgenţilor din sud-estul Ucrainei, pentru ca ei să lase armele jos.

Petro Poroşenko anunţa că serviciile de securitate ucrainene vor implementa, începând de vineri seară, o încetare unilaterală a focului. Planul de pace prezentat vineri de Poroşenko va începe să fie aplicat odată cu armistiţiul.

D.M.