Pui de pisică, operat la cap pentru extragerea unui proiectil metalic tras cu praştia

Medicii veterinari afirmă că vor depune o sesizare penală pentru prinderea agresorului

Pisica

Un pui de pisică a fost operat, vineri, de o echipă de medici veterinari din Arad, după ce a fost găsit pe stradă grav rănit, având în craniu un proiectil metalic care ar fi fost tras cu o praşti, potrivit Mediafax.

Puiul a fost găsit pe o stradă din Arad de către un bărbat care îşi plimba câinele şi, pentru că plângea şi era rănit, l-a dus la o clinică veterinară, unde medicii au decis să îl opereze la cap, dupăce radiografiile au evidenţiat prezenţa unui proiectil metalic înfipt în craniu.

La început am crezut că e glonţ în craniu şi am hotărât să facem operaţie, descoperind acest proiectil metalic care intrase în calota craniană cu tot cu piele. După extracţie, l-am studiat şi credem că a fost tras cu o praştie. Este evident un caz de cruzime împotriva unui animal.

Willi Glaser
medic veterinar

El a spus că puiul de pisică, în vârstă de aproximativ două luni, îşi va reveni şi va fi păstrat la cabinet ca animal de companie.

Medicii clinicii spun că au redactat o sesizare penală, pe care o vor depune la Poliţie, cerând să fie găsit autorul faptei.

Poliţiştii arădeni afirmă că au mai existat cazuri de cruzime împotriva animalelor în judeţ, iar suspecţii riscă închisoare între trei luni şi un an.

D.M.

NICIUN COMENTARIU