11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:14
No menu items!

Pufan îl surclasează pe un fost șef de misiune FMI în România la Curtea Europeană de Conturi

spot_img

Pufan îl surclasează pe un fost șef de misiune FMI în România la Curtea Europeană de Conturi

Parlamentul European (PE) a aprobat, miercuri, candidatul României la funcţia de membru al Curţii Europene de Conturi, George Pufan, şi l-a respins pe cel al Croaţiei, Neven Mates. Decizia finală privind numirile la curtea de la Luxemburg vor fi luate de Consiliul European după consultarea PE.

Nominalizarea lui George Pufan a fost aprobată cu 334 voturi la 290, iar nominalizarea lui Mates a fost respinsă cu 231 la 396 voturi.

Pufan este în prezent secretarul general a Curţii de Conturi din România. El este cel de-al treilea candidat prezentat, după ce autorităţile de la Bucureşti au retras candidatura lui Mircea Vasilescu Popescu, iar Leonard Orban şi-a retras candidatura după un vot negativ în plen. Locul României de la Curtea de Conturi este vacant de la 1 ianuarie 2013.

Mates a fost şeful misiunii Fondului Monetar Internaţionale în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, în prezent fiind consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a Croaţiei.

Membrii Curţii Europene de Conturi sunt numiţi pentru şase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului, decide asupra propunerilor depuse de fiecare stat membru.

Comisia pentru control bugetar din PE a aprobat la limită, în 28 mai, nominalizarea lui Pufan pentru a reprezenta România la Curtea Europeană de Conturi, după cum Sursa Zilei a scris aici.

Cosmina Croitoru