11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:41
No menu items!

PSD vrea să dea PNL la schimb Ministerul Mediului pentru Transporturi

spot_img

PSD și PNL nu reuşesc încă să se înţeleagă asupra viitorului ministru al transporturilor. Deşi acest minister este în portofoliul liberalilor, surse din PSD susţin că pardidul lui Victor Ponta ar dori o înţelegere cu PNL privind o rocadă ministerială.

Mai exact, social-democrații sunt dispuşi să o sacrifice pe Rovana Plumb şi să ofere PNL Ministerul Mediului, la schimb cu cel al Transporturilor. Aceleaşi surse au dezvăluit pentru Sursa ZileiLiviu Dragnea este cel care insistă pentru această rocadă.

Încă de la constituirea guvernului, Liviu Dragnea a vrut pentru PSD Transporturile şi nu s-a resemnat nici după ce ministerul a fost imparţit în două, jumătate fiindu-i dat lui Dan Şova, jumătate lui Relu Fenechiu. El spune că acum ar trebui neapărat negociat cu PNL pentru preluarea funcţiei rămase vacante după condamnarea lui Fenechiu.

De altfel, Victor Ponta a discutat inclusiv cu liderul PNL, Crin Antonescu, la telefon, pe acest subiect, neprimind însă deocamdată vreun accept privind schimbul. Liberalii nici nu vor să audă de intenţia PSD de a face vreo rocadă. Ei au o singură nominalizare pe listă – Ovidiu Silaghi.

Marți are loc şedința BPN a PNL, în lipsa lui Crin Antonescu, plecat în concediu în SUA. Surse liberale ne-au spus că această şedinţă va fi coordonată de Klaus Iohannis şi că nu este exclus să se finalizeze cu nominalzarea lui Silaghi.

Nicoleta Vera