18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 21:35
No menu items!

PSD și PNL, ceartă pe pensii. Elena Cristian (DCBusiness.ro): L-am văzut și pe Rareș Bogdan – cu tot respectul, dar când ieși la piață cu ceas de 30.000 de euro…”

spot_img

Noul act normativ privind pensiile – asupra căruia liderii PNL și PSD au anunțat, luni seară, după ședința Coaliției, că s-au înțeles – prevede o creștere de 40% a fondului de pensii în anul 2024. Economiștii avertizează, însă, că găsirea banilor necesari ar putea implica măsuri care să perturbe echilibrul economic, cum ar fi creșteri de taxe și impozite sau chiar împrumuturi. 

„Acei bani trebuia să-i găsească domnul Câciu. Cât a fost la Finanțe, a avut poate cel mai mic grad de colectare din ultimii ani, așa că banii s-ar fi găsit cumva.

Acum… mie mi se pare că totul e o strategie de campanie. Că a început campania electorală, că fiecare se poziționează pentru propriul electorat, că dintr-odată pensionarii care au fost lăsați trei ani undeva, așa, la mici majorări – nimeni nu s-a gândit că 375 de euro este pensia medie din România, că 80% dintre pensionarii din România au pensii de mizerie sub 3000 de lei și că suntem în coada Europei și acum, că a venit campania, trebuie rezolvată această problemă”, a explicat expertul economic Elena Cristian (DCBusiness.ro), într-o intervenție la România TV. 

„Haideți s-o rezolvăm, dar haideți s-o rezolvăm așa cum trebuie, nu cu o lege care a fost scrisă fără un studiu de impact. Hai s-o rezolvăm așa încât acei oameni chiar să se bazeze pe acei bani, să știe că îi vor lua, să știe că pensiile le vor fi recalculate așa cum trebuie și că se vor bucura în anii ce vin de toate aceste beneficii ale legii.

În acest moment, mie mi se pare că este doar o dispută electorală, că nu se încearcă găsirea de resurse financiare pentru acest act normativ și că fiecare încearcă să iasă în față cu declarații, să se arunce dintr-o parte în alta… L-am văzut și pe Rareș Bogdan… cu tot respectul, dar când ieși la piață cu ceas de 30.000 de euro, sigur, te gândești că poate bietul pensionar care are 1100 de lei pensia minimă, și sunt vreun milion așa, se întreabă de ce n-ai depus mai multe eforturi pentru el, fie în Parlamentul European unde puteai să negociezi anumite lucruri pentru România, fie aici în țară prin partidul pe care-l reprezinți și pe care-l conduci, că are o funcție de conducere.

Nu văd o luptă reală, nu văd un interes real pentru milioanele de pensionari. E doar așa… o dispută la nivel electoral”, a conchis Elena Cristian. 

Raluca Dan